Până la urmă tot FMI conduce România?

By | 19 iunie, 2012

De când a fost instalat guvernul Ponta am asistat în continuare la tot felul de scandaluri şi perdele de fum puse în centrul atenţiei de către mass-media. Dintre cele mai importante din ultimul timp putem vorbi de războiul dintre Băsescu şi Ponta având ca miză care dintre ei să meargă la reuniunea de la Bruxelles.

În plină desfăşurare se află acum scandalul iscat de decizia Guvernului de a trece ICR de sub tutela Preşedintelui ţării, sub cea a Senatului, iar bomba de ultimă oră este cea cu plagiatul la teza de doctorat a lui Victor Ponta.

În spatele acestor diversiuni, care ne sunt servite constant de ani buni, lucrurile se petrec mereu la fel şi în cea mai mare discreţie, departe de atenţia opiniei publice.

Aşa cum spuneam Traian Băsescu a promulgat Legea „Big Brother” şi Legea pentru ratificarea Tratatului privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în cadrul Uniunii Economice şi Monetare.

În urma adoptării Legii Energiei, continuă neabătut calendarul scumpirilor, impuse de liberalizarea preţurilor la energie electrică şi gaze naturale, deoarece Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional ne obligă să liberalizăm piaţa energiei.

Cel mai recent aflăm că “Hidroelectrica” şi-a solicitat singură insolvenţa, pretextul oficial fiind acela de a scăpa de sub povara contractelor cu „băieţii deştepţi”. Dar, în realitate, aşa cum consideră şi analistul economic Ilie Şerbănescu, cererea de insolvenţă reprezintă o modalitate de vânzare a societăţii către companii străine.

Insolvenţa Hidroelectrica este expresia dezastrului acestei ţări. Dacă cea mai profitabilă companie a ajuns să ceară insolvenţa, în condiţiile în care deţine monopol iar până acum a fost jefuită şi de români şi de străini, reprezintă expresia dezastrului României. Această situaţie nu există nici în Grecia. Este o metodă de a jefui compania, de a o transfera către ale companii, străine. Insolvenţa este legată de incapacitatea societăţii de a plăti creditorii, care o vor lua şi o vor vinde companiilor străine.

Sursa: Jurnalul.ro

Aşadar ce s-a schimbat după mai bine de o lună de guvernare USL? Mai nimic! Asta atată că, indiferent cine este la guvernare şi ce culoare politică are, agenda impusă de FMI, Banca Mondială şi UE continuă neabătut, întocmai şi la timp, iar cei care ne oferă zilnic telenovele politice şi circăraie dâmboviţeană la maxim sunt doar nişte marionete, care nu au altă putere decât să execute ceea ce li se dictează din afară şi să ne păcălească pe noi la infinit ca să nu ne supărăm prea tare şi să ieşim în stradă, ori, Doamne fereşte, să nu îi mai votăm data viitoare.

0 păreri la “Până la urmă tot FMI conduce România?

  1. Bogdan

    bun, bun… usor, usor intelegi si tu de ce nu am crezut eu in marea schimbare… pdl-usl, aceeasi mizerie!

    de-asta nici n-am mers la vot la locale şi nu voi merge nici la parlamentare. daca tot e sa ma fure… sa o faca fără acordul meu.
    Bogdan´s last blog post ..Imagini 3D (Red-Cyan)

  2. ChavaLito^

    ponta chiar vroia sa lase impresia ca romania poate sa se conduca singura si a spus ca jeffrey franks e premierul romaniei,si uite ca acuma cand a ajuns la guvernare nu are ce comenta in fata FMI BM si UE. mi se pare ca tariceanu a fost singurul care avea ultimul cuvant de spus in fata FMI si chiar a renuntat la ‘acord’ in 2005. pacat de saraca tara bogata 🙂 ca daca am fi saraci nu as zice nimic dar avem resurse mari de cupru aur argint wolfram si chiar petrol. iulian iancu trebuia sa fie in ministerul economiei,chiar nu stiu de ce nu mai face parte
    ChavaLito^´s last blog post ..Trebuie desfiinţate băncile centrale?

  3. Dan Tănăsescu Post author

    Nici eu nu am crezut într-o mare schimbare, dar mă aşteptam măcar la acel 25% de încercare de a negocia cu jefuitorii ţării, să mai rămână ceva şi pentru populaţie, aşa cum se întâmpla prin anii’90 înainte ca ciuma neoliberală să pună stăpânire pe România.

  4. Dan Tănăsescu Post author

    @Bogdan: Atitudinea asta a ta de neimplicare în viaţa publică, care este în ultimul timp la modă este foarte dăunătoare la nivel de societate.

  5. Bogdan

    Dan: acel 25% momentan a fost mancat de criza financiara din toata lumea (inventata sau nu, bancile n-au mai finantat si s-a ajuns unde s-a ajuns, nu are rost sa inflorim asta acum…).

    Crezi că Băse şi ai lui nu ne-ar fi dat acel 25% ca să-i mai suportăm încă vreo 4 ani? Eu cred că ar fi dat… dar asta presupunea sa nu mai ramana nimic pentru ei si deh… nu le convine asa.
    In conditiile actuale ar fi bun si un 10% :(, nu 25, dar e greu.

    Cat despre atitudinea mea… fiecare cum considera. Si eu am mers la vot pana acum. Si eu am sperat ca poate nu e dracu chiar atat de negru, dar si speranta asta, chiar daca moare ultima… MOARE SIGUR.
    Bogdan´s last blog post ..Plagiatul ar putea fi acceptat

  6. Dan Tănăsescu Post author

    Am spus 25% şi ai făcut imediat legătura cu cei 25% pe care i-a tăiat Băsescu. Asta nu are nicio legătură cu criza, care de altfel e inventată, ci cu omenia şi bunul simţ. În timp ce populaţia a sărăcit unii s-au îmbogăţit mai mult ca niciodată.

    Nu m-am referit la bani când am spus 25% ci la bun simţ. Asta cu „să dea statul la bugetari” este o propagandă pe care o fac tot ei. Ceea ce trebuie să facă e să ne lase să putem trăi decent din munca noastră, atât la stat cât şi în mediul privat.

  7. coolnewz/Ratatouille

    Cind spui anii ’90 te referi la anii aia cu economia in cadere libera, cu inflatia anuala in zona zecilor de procente? Te referi la Vacaroiu sau la Ciorbea?
    oh … stai … am uitat ca si inflatia este o chestie inventata pentru a subjuga popoarele. Ce nu-mi aduc aminte este insa „solutia” propusa de tine. Care, e drept, ca orice solutie, cere timp. Si nu numai 😉
    In orice caz, uimitor si amuzant (daca nu ar fi trist) cum tace propaganda USL-ista cu privire la noul mic impostor 🙂
    coolnewz/Ratatouille´s last blog post ..Poze în galop

  8. coolnewz/Ratatouille

    „De când a fost instalat guvernul Ponta am asistat în continuare la tot felul de scandaluri şi perdele de fum puse în centrul atenţiei de către mass-media. Dintre cele mai importante din ultimul timp putem vorbi de războiul dintre Băsescu şi Ponta având ca miză care dintre ei să meargă la reuniunea de la Bruxelles.”

    recunosti paragraful de mai sus, nu? Sa presupunem ca eu scriu un articol in care reiau intocmai acest paragraf, fara ghilimele. In articol mai preiau paragrafe de pe alte bloguri, ziare, etc, iar la urma pun o serie de linkuri. Asta este greseala de citare, de acord.

    Dar sa citim mai cu atentie acest paragraf. Ce aduc eu nou reluind paragraful INTOCMAI? INTOCMAI = copy-paste. Uneori cu aceleasi exprimari nefericite. Uneori cu aceleasi virgule lipsa. Uneori cu aceleasi exprimari inspirate. Poftim?? Deci cel care face asta, ia insusi condeiul autorului. Un paragraf … o scapare … dar zeci de pagini?? Inseamna ca teza aia are o problema!

    Iar exemplele de mai sus pot fi gasite in documentul care circula. Totul este sa te intereseze subiectul la modul IMPARTIAL (ceea ce imi dau seama ca este foarte greu) si sa dai 2 bani pe notiunea de contributie originala. Da, o teza de doctorat trebuie, chiar si in drept, sa fie o contributie originala! Obligatoriu! Si apoi, scuza-ma, dar intre tine si Nature, fara sa ma bazez pe mine deloc, aleg ce spune Nature ca raspuns la intrebarea „A copiat X”. In particular aici X=VP.
    coolnewz/Ratatouille´s last blog post ..Poze în galop

  9. Dan Tănăsescu Post author

    Văd că eşti un mare specialist în plagiaturi. Ai încercat să studiezi puţin şi teza de doctorat al Laurei Codruţa Kovesi, că nu am auzit până acum să fi suflat o vorbă! Asta ca să fim imparţiali! 😀

  10. coolnewz/Ratatouille

    este prima data cind aud pe cineva ca se plinge de doctoratul fetei asteia. Nici nu stiam ca are doctorat. Dar uite, daca tu ai studiat respectiva teza si ai dovezi, de ce nu faci un articol bine fundamentat pe tema asta, Cine stie, poate ajungi si in Nature. In clipa aia, cu siguranta voi prelua ceea ce spui pe blogul meu. Impartial!
    coolnewz/Ratatouille´s last blog post ..Poze în galop

  11. coolnewz/Ratatouille

    banuiam ca nu prea dai 2 bani pe problemele astea, dar nu am vrut sa o spun eu sa nu o iei drept jignire pentru ca in mod sigur nu asta este intentia.
    coolnewz/Ratatouille´s last blog post ..Poze în galop

  12. coolnewz/Ratatouille

    sunt 2 fotocopii acolo: tu ai reusit sa le vezi mari, sa le poti citi? Ca de pe gandul eu nu reusesc. In rest am citit articolul de ziar care contine si pozitia incriminatei si care este cu totul, dar cu totul diferita de cea a impostorului Ponta. Este pozitia unui om care a muncit pentru ceva si ii pasa. Nicidecum „ma doare-n pix, luati-mi titlul”
    coolnewz/Ratatouille´s last blog post ..Poze în galop

  13. Dan Tănăsescu Post author

    Dacă aş fi şi eu un propagandist ca tine, poate că m-ar interesa anumite subiecte în mod special, dar aşa nu am de ce să mă simt jignit! 🙂

  14. iop

    Pai daca zici ca nu te pricepi atunci de ce dai verdicte? „Victor Ponta nu a plagiat. A comis doar nişte greşeli de citare a sursei.”. Cu „inpartialitatea” de care dai dovada in ultima vreme ai trecut deja de la partinitorism (nici nu stiu daca exista cuvantul:))la pupincurism USL-ist,ceace nu te face cu nimic mai superior decat basistii pe care ii blamezi pe buna dreptate.

  15. Dan Tănăsescu Post author

    @coolnewz/Ratatouille: Documentaţia completă este pe site-ul grupului de investigaţii politice condus de Mugur Ciuvică grupul.ro, care după cum era de aşteptat, momentan este căzut. Şi dacă ai citi ceva mai atent comentariile ai vedea că ţi-am scris clar că articolul de pe Gândul este doar un punct de pornire!

  16. Dan Tănăsescu Post author

    Bine măi @iop, află că mă pricep, dar am vrut să fiu modest şi să nu mă dau în stambă aşa cum fac alţii. Motivul pentru care nu fac investigaţii este că nu am timp de pierdut cu mizeriile lui Băsescu!

  17. ChavaLito^

    de ce oare orice tara care are probleme sau sunt si care nu au treaba cu criza (polonia) cedeaza asa usor in fata FMI si UE? cand vine vorba de imprumuturi parca ar fi obligate sa faca asta. inca la italia cand a fost berlusconi premier chiar FMI sa oferit sa ii imprumute
    ChavaLito^´s last blog post ..Trebuie desfiinţate băncile centrale?

  18. Dan Tănăsescu Post author

    @ChavaLito^: Întrebările tale sunt retorice, sau chiar nu ai înţeles până acum cum stau lucrurile pe planeta asta? Tu crezi că FMI-ul ăsta e Moş Crăciun, sau zâna ce bună?! Nu ai înţeles pentru ce a fost creat şi de ce împrumută FMI de fapt bani la toată lumea?

  19. iop

    Pot fi deacord ca e o mizerie a lu basescu, nu ma mira catusi de putin dar nu cred ca acesta ia scris micului titulescu lucrarea de doctorat plagiata. Ideea generala e ca avem la conducerea tarii niste impostori pe care ii puneti acolo, voi astia care votati, prin rotatie o data la 4-5 ani.

  20. Pingback: Despre învingători | coolnewz about hot thingz

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge