Băsescu plăteşte, românii decontează

By | 9 decembrie, 2011
Distribuie prietenilor!

Titlul original de pe burtiera de la RTV, era “România plăteşte, românii decontează”, dar având în vedere că azi, în multe privinţe, România înseamnă Băsescu, am considerat că e mai potrivit să spun aşa.

romania plateste romanii deconteaza

România este de fapt Băsescu, pentru că acesta ia decizii în numele ţării fără să se consulte cu nimeni şi pune în pericol soarta a milioane de români, acţionând numai după ureche şi după toanele sale de moment.

Înainte de a pleca la Bruxelles la Summit-ul UE unde s-a discutat mult trâmbiţata şi aşa-zisa salvare a zonei euro, Băsescu se dădea atotştiutor şi propunea, la o conferinţă de presă, soluţii din partea României, pentru salvarea zonei euro:

Şeful statului s-a arătat de părere că schimbările ar trebui să fie făcute în două etape, prima fiind modificarea articolului 12 din tratat, cel privind deficitele excesive, care nu necesită ratificare de către parlamentele naţionale sau, în unele cazuri, de populaţiile anumitor state, prin referendum. În opinia sa, această variantă e una mai rapidă, fiind necesară în condiţiile de acum, când e nevoie de măsuri urgente.

Prin schimbarea articolului 12, ţările UE vor trebui să se încadreze într-o anumită limită a deficitului bugetar şi într-o limită de maxim 60% din PIB a datoriei naţionale. Modificarea ar trebui să aibă doar avizul consultativ al Parlamentului European şi al Băncii Centrale Europene.

A doua etapă, care poate dura până la doi ani, ar viza schimbarea tratatului de bază al UE, astfel încât să existe şi sancţiuni automate pentru ţările care nu îşi respectă limitele de deficit, astfel încât celelalte state comunitare să nu fie nevoie să plătească pentru ele.

Sursa: Ziare.com

Aici putem observa şi o tentativă abilă de a forţa schimbarea Constituţiei României, sub pretextul aplicării acestor noi prevederi din modificările tratatelor UE.

Acum după ce Summit-ul s-a terminat, Băsescu vrea să demonstreze nu numai că este expert în politici fiscale şi bugetare, dar şi că este un mare specialist în economie:

Traian Băsescu a declarat, după reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, că s-a stabilit că UE va acorda o contribuţie de circa 200 de miliarde euro la FMI, din care 150 de miliarde contribuţie a statelor din zona euro şi 50 de miliarde – contribuţie a statelor non-euro.

Şeful statului a precizat că statele care sunt în acord cu Fondul nu trebuie să participe la această contribuţie şi a arătat că nimeni nu a ridicat problema ca aceste state să contribuie la împrumut.

„România n-ar fi incapabilă să participe – n-aş vrea să fie titlu – pentru că sunt diverse moduri de a participa”, a spus preşedintele, oferind exemplul creării unui plasament la BNR.

El a adăugat că „nu avem un excedent care să ne permită să facem cadouri”.

„Nu este o ofertă dar, dacă ni s-ar cere, nu suntem o ţară neputincioasă, putem reacţiona”, a spus Băsescu.

Sursa: RTV

Ce înţeleg eu de aici este că preşedintele speră că România va fi scutită de o parte din datoria la FMI, care este scadentă la anul, în contul acestei contribuţii la fondul de salvare a zonei euro. Iar rezultatul cel mai probabil este că România se va alege cu o datorie enormă în plus, pe care o va plăti tot poporul român şi aşa sărăcit şi chinuit inutil până acum de deciziile bezmetice ale lui Băsescu.

Toate astea se întâmplă în condiţiile în care România nu face parte din zona euro, deci nu are nicio obligaţie şi nu a beneficiat de mai nimic de pe urma calităţii de membru UE. Iar acum preşedintele nostru drag vrea să forţeze adoptarea monedei, când mai toate statele europene caută să fugă de ea şi să introducă în Constituţie nişte prevederi care vor distruge definitiv economia naţională, care e şi aşa pe butuci.

2 păreri la “Băsescu plăteşte, românii decontează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge