Un adevărat cunoscător al naturii omeneşti, Cherie Carter-Scott poate fi considerată un “guru” al vremurilor contemporane. Una din cărţile care au consacrat-o în literatura motivaţională este cartea “If Life Is A Game, These Are The Rules“, o lectură extrem de interesantă pentru cei preocupaţi să descopere detalii şi adevăruri la fel de interesante despre personalitatea şi comportamentul uman, despre interacţiunea şi comunicarea dintre oameni, despre relaţiile pe care le stabilim cu ceilalţi.

Lecţia nr. 1: Vei primi un corp

Corpul pe care îl primeşti la naştere este unic şi, indiferent dacă îţi place sau nu, este al tău pe toată durata vieţii. Fii de acord cu el, acceptă-l, primeşte-l. Nu vei mai primi un altul de-a lungul acestei existente pe pământ. Iar ceea ce este cu adevărat important este ceea ce se află înlăuntrul tău, dincolo de trupul fizic. Nu sunt doar vorbe.

Lecţia nr. 2: Ţi se vor da lecţii 

Pentru că ai fost trimis în viaţă şi ţi s-a dat un corp, vei primi în continuare şi lecţii. Viaţa este un şir nesfârşit de lecţii din care, indiferent de vârstă, sex, viaţă, timp şi perioade temporale, vei avea de învăţat de fiecare dată.

Cu fiecare zi care trece, vei avea câte ceva de învăţat. Cu fiecare zi care trece, vei acumula experienţă de viaţă. Cu fiecare zi care trece, te vei lovi de câte ceva. Vei fi nevoit să înveţi, vei vrea să înveţi. Iar traversarea acestor lecţii, acumularea de experienţă dau de fapt sens existenţei tale.

Lecţia nr. 3: Nu există niciodată greşeli. Doar lecţii 

Încercările, reuşitele, dar şi greşelile fac parte din lecţiile pe care le ai de învăţat. Victoriile fac parte din lecţii. Experienţele nefericite şi nereuşite fac parte din lecţii.

Greşelile sunt iminente, poate chiar necesare pentru a atinge înţelepciunea spirituală. Este important să-ţi percepi greşelile personale, dar şi pe ale altora ca făcând parte integrantă din procesul de învăţare.

Este important să ieşi din ele cu fruntea sus şi cu zâmbetul pe buze – zâmbindu-ţi ţie, zâmbind celorlalţi, iertându-te, iertându-i pe ceilalţi, arătând compasiune, arătându-ţi compasiune. Iertarea înseamnă ştergerea datoriilor emoţionale, eliberarea de orice resentiment sau sentiment de vină. Iertarea nu înseamnă doar o lecţie în plus, ci o lecţie învăţată, un pas uriaş spre ceea ce ţi-ai propus.

Lecţia nr. 4: Lecţia se repetă până când este învăţată 

Lecţiile sunt repetate până la învăţarea lor completă. Mai mult ca sigur că aşa este. Lecţiile se încăpăţânează să revină ostentativ în viaţa ta până când vei fi capabil să le înţelegi ca atare, până când vei înţelege că o greşeală nu este un capăt de lume, dar cel mult o lecţie.

Provocările, problemele, nemulţumirile, toate acestea vor apărea în mod constant în viaţa ta dacă nu le percepi ca pe ceea ce sunt. Nişte provocări, nemulţumiri, probleme, LECŢII din care ai întotdeauna ceva de învăţat…

Eliminarea probemelor înseamnă de fapt acceptarea cauzalităţii şi asumarea propriei responsabilităţi pentru ele. Ca să înveţi o lecţie trebuie să îţi asumi greşelile învăţării ei. Trebuie să îţi asumi responsabilitatea pentru ele şi pentru ceea ce ţi se întâmplă. Fără să cauţi vinovaţi în jurul tău, fără să găseşti pretexte sau motive pentru nefericirea ta actuală.

Lecţia nr. 5: Nu încetezi niciodată să înveţi

Crezi că la un moment dat vei termina de acumulat lecţii şi informaţii. Crezi la un moment dat că ai învăţat tot ce putea învăţa. Că mai mult de atât nu se poate. SE POATE.

Întotdeauna vei avea ceva de învăţat. ALTCEVA. Atâta timp cât eşti în viaţă, atâta timp cât ai un trup şi un suflet şi te laşi prins în ritmul vieţii, vei avea de învăţat. Pentru că nu există etapă a vieţii tale din care să nu ai de învăţat.

Dacă reuşeşti să fii flexibil, să-ţi conştientizezi punctele slabe, să te desprinzi de obişnuinţă adaptându-te schimbărilor, îţi vei înlesni cu mult procesul de învăţare şi drumul către mulţumirea de sine.

Lecţia nr. 6: Nu există un “acolo” mai bun decât “aici” 

Nu există un “acolo” mai bun decât “aici” chiar dacă aşa pare. Nu există un “acolo” mai bun decât “aici” dacă vrei să fii fericit “ACUM”. Ca să fii fericit în acest moment trebuie să te bucuri de ceea ce ai în acest moment. Trebuie să extragi din ceea ce ai ACUM ceea ce este mai bun. Trebuie să fii mulţumit de tine însăţi, de punctul în care ai ajuns, de alegerile pe care le-ai făcut fără condiţionări. “Ceea ce este” aduce mai rapid fericirea decât “ceea ce ar putea să fie”, ceea ce ar putea să fie în altă parte, în alte circumstanţe, în alte condiţii, lângă o altă persoană, într-un alt timp, poate alta…

Lecţia nr. 7: Cei din jurul tău sunt oglinzi care te reflectă pe tine

Lasă deoparte tendinţa de a-i judeca pe ceilalţi, de a-i respinge, de a-i iubi, de a-i urî, de a-i ţine la distanţă. O faci într-un mod subiectiv, raportându-te la lucrurile pe care le judeci, le respingi, le urăşti sau le iubeşti la tine însăţi. Acceptarea de sine (cu felul tău de a fi, de a simţi, de a gândi), aşa cum este sinele tău, este o lecţie pe care trebuie să o înveţi ca să îi poţi accepta pe ceilalţi aşa cum sunt ei.

Lecţia nr. 8: Doar de tine depinde ceea ce ţi se întamplă în viaţă

Ceea ce ţi se întâmplă în viaţa depinde de tine şi doar de tine. Nu este un truism. Alegerea îţi aparţine. Ai la îndemână, la fel ca toţi ceilalţi, resursele necesare pentru a obţine ceea ce îţi doreşti de la viaţă. Startul spre fericire se dă de la aceeaşi linie. Ca să reuşeşti, uneori trebuie să înveţi să şi pierzi, să laşi să plece, să depăşeşti momente, să ai curaj, să îndrăzneşti, să visezi, să-ţi aduci aminte că ai putere, să crezi cu adevărat că destinul tău depinde de tine.

Lecţia nr. 9: Răspunsurile pe care le cauţi se găsesc de fapt înlăuntrul tău

Toate răspunsurile pe care le cauţi în jurul tău se găsesc de fapt înauntrul tău. Ascultă-te, stai de vorbă cu tine, vezi ce-ţi spun instinctele, vezi care sunt cele mai ascunse dorinţe ale tale, vezi care sunt sentimentele tale cele mai profunde. Ai încredere în ceea ce îţi spun toate şi ai încredere în tine. Lasă-le să te inspire. Lasă-le să te transforme. Îţi pot furniza cel mai precis şi corect răspuns pe care l-ai primit vreodată.

Lecţia nr. 10: Vei uita toate aceste reguli la naştere

Primită pe e-mail.

Este evident că sursa de inspiraţie a acestor legi spirituale este filosofia hindusă îmbăcată în ambalajul comercial al pragmatismului american. Dar filtrând corect aceste idei prin sita personalităţii tale, poţi trage nişte învăţăminte utile.

Aseară Mircea Badea abera ca de obicei la emisiunea lui intitulată „În gura presei”. Şi tot ca de obicei nu a putut nimeni să îi aducă critici sau comentarii, deoarece, ca un omuleţ imatur ce este, respinge din start orice opinie care diferă de a sa şi cenzurează orice comentarii pe blogul său, la radio, sau în altă parte, jignindu-i şi blocându-le accesul tuturor celor care nu sunt de acord cu el.

Monologul său a pornit de la o ştire legată de protestele de pe Wall Street. Antenistul era de părere că filosofia care se află în spatele acestor manifestaţii poate fi în esenţă generoasă şi bine intenţionată, dar că aplicarea ei ar fi în contradicţie cu realitatea care este guvernată de „legea supravieţuirii”.

Nu ştiu cât de personală este opinia lui Mircea Badea, dar, cu voie sau nu, el proclamă o ideologie de tip fascist, perpetuată de-a lungul timpului, care a dus la multe nenorociri în întreaga lume, de la colonialismul european de tip sclavagist, până la darwinismul social care a dat naştere nazismului, sau teoriile neo liberale promovate de indivizi ca Milton Friedman, ce au dus la criza mondială actuală, sau chiar unele culte sataniste animate de aceste idei.

Toate acestea se bazează pe ideea că viaţa, natura şi implicit societatea au la bază competiţia între indivizi, lupta pentru supravieţuire şi dreptul celui mai puternic de a-l domina pe cel mai slab. Această teorie este o tâmpenie, fiind susţinută cu precădere de aceia care, prin poziţia ocupată în societate, au interesul să o promoveze.

Din păcate sunt şi destui idioţi, care nu ar avea niciun avantaj de pe urma ei, dar, cu toate astea, o susţin din prostie, din spirit de imitaţie sau dintr-un orgoliu nestatisfăcut.

Ideea că totul se bazează pe luptă şi pe individualism este greşită din mai multe privinţe. În primul rând aceste lucruri se manifestă în formele primitive ale vieţii, în stadiile de început, când lipsa de organizare este mare. Egoismul şi lupta pentru supravieţuire se manifestă la organismele primitive, unicelulare şi în societatea umană în perioadele istorice îndepărtate. Azi, aceste trăsături se manifestă doar ca reminiscenţe, sau în condiţii deosebite, de criză, atunci când resursele existente nu acoperă nevoile tuturor indivizilor.

Legea supravieţuirii, aşa cum o numeşte Mircea Badea, se manifestă în natură numai la animalele sălbatice solitare, care nu trăiesc în grupuri sociale, dar şi în acest caz, nu se compară cu exploatarea şi dominaţia pe care indivizii din vârful piramidei societăţii umane le exercită asupra restului lumii. Nu cred că există vreun urs, de exemplu, care are mai mult de un bârlog, sau care mănâncă mai mult decât are nevoie, sau acaparează toate resursele de hrană numai pentru el, lăsându-i pe ceilalţi din specia sa să moară de foame.

Dacă privim la nivel microscopic, observăm că organismul uman este alcătuit din miliarde de celule, care se află în deplin echilibru şi armonie, fiecare îndeplinindu-şi rolul în concordanţă cu reguli bine stabilite. Nicio celulă nu se află în competiţie cu alta, niciuna nu încearcă să o domine pe cealaltă, nici să supravieţuiască pe seama ei. Dacă s-ar întâmpla asta, organismul nostru s-ar dezintergra instantaneu. Deci legea universală a vieţii este cooperarea, echilibrul şi armonia între indivizi.

Există totuşi situaţii în care această lege nu se aplică. Este vorba de cancer şi bolile auto imune, dar aici este vorba de un dezechilibru, de o manifestare a răului şi a dizarmoniei în cadrul funcţionării normale a fiinţei vii.

La fel şi în cazul societăţii umane, cei care care se află „la capătul lanţului trofic”, cum le place multora să spună, nu reprezintă cei mai puternici, cei mai inteligenţi, cei mai înzestraţi genetic indivizi ai speciei, ci o manifestare a răului (diavolul). Aceştia nu sunt nişte „prădători”, sau fiinţe superioare, ci nişte indivizi care încalcă legile de bază ale funcţionării armonioase a societăţii, adică iubirea, cooperarea, solidaritatea, făcându-i totodată pe restul să creadă că respectă aceste reguli/valori umane şi căpătând astfel un avantaj uriaş faţă de restul lumii. Este vorba deci de înşelătorie, escrocherie, nu de putere şi superioritate.

Până acum omenirea a mers înainte datorită oamenilor oneşti şi buni, care au continuat să respecte regulile şi valorile umane aflate la baza societăţii, oameni numiţi în mod curent „fraieri”. Însă odată cu dezvoltarea accelerată a sistemului capitalisto-corporatist de tip fascist şi răspândirea sa în întreaga lume, bazat pe ideologia lui Mircea Badea, care culmea, este cel mai intens promovată în România de Traian Băsescu şi partidul său, întregul sistem economico-social al omenirii a devenit nesustenabil, datorită diferenţei tot mai mari între lăcomia crescândă a exploatatorilor şi capacitatea tot mai redusă a celor exploataţi de a face faţă. Este asemeni unui cancer sau unui parazit, care, crescând prea mult, în final îşi omoară gazda.

Cam asta se întâmplă azi cu întreaga umanitate şi poartă numele de „criză mondială”. Dar acest fenomen, nu este o lege universală, „legea supravieţuirii”, sau altă bazaconie „de dreapta”, ci un dezechilibru, un rău manifestat în societate, asemeni unei boli. Şi pentru orice boală există un tratament, care trebuie aplicat cât mai curând, până nu este prea târziu.

Poţi vedea ce spune Mircea Badea despre asta aici şi aici.

Viaţa este ceea ce se întâmplă atunci când tu eşti ocupat să-ţi faci alte planuri.

John Lennon

Străvechea ştiinţă iudaică numită Cabala (Kabbalah) stă la baza multor aspecte ale culturii occidentale şi a influenţat o mare parte a ştiinţelor ezoterice din ultimele secole.

Într-o serie de filmuleţe de pe Youtube sunt explicate conceptele şi principiile acestei învăţături. În cazul de faţă este vorba de liberul arbitru sau voinţa individuală. Conform Cabalei voinţa personală este mai mult o iluzie, viaţa noastră având un curs influenţat în mare măsură de o serie de factori interni şi externi care acţionează asupra noastră de la naştere sau chiar înainte de aceasta.

Este vorba de factori genetici, familie, influenţe externe etc. Singura libertate pe care o avem cu adevărat este să ne alegem mediul în care vrem să trăim şi să ne dezvoltăm conform programelor primite, care acţionează în conformitate cu legea cauză-efect.

Urmăriţi cu atenţie filmuleţul pentru a afla mai multe detalii.

Urbanismul reprezintă această luare în posesie a mediului natural şi uman de către capitalism care, dezvoltându-se logic într-o dominaţie absolută, poate şi trebuie să refacă acum totalitatea spaţiului ca propriul său decor.

Guy Debord – “Societatea spectacolului”

Cred că toţi v-aţi întrebat de ce există atâta nebunie în lume atâta ură, violenţă, răutate, minciună, egoism, frământare continuă etc. Probabil că vi s-a spus că asta este natura umană, că toate aceste rele sunt inevitabile şi parte a firii omeneşti, dar nu este aşa. Toate aceste nenorociri sunt provocate de sistemul capitalist în care trăim, sistem care creează mediul ce determină astfel de manifestări în societatea umană.

Psihologul american Erich Fromm, vorbeşte despre acest lucru în cartea sa “To Have Or To Be” (A avea sau a fi). În concepţia sa, eşecul capitalismului, în afară de contradicţiile sale economice, are la bază două premise principale:

1. Ideea că scopul vieţii este fericirea, definită ca satisfacerea oricărei dorinţe sau nevoi subiective pe care o persoană o simte (hedonism radical).

2. Faptul că individualismul, egoismul şi lăcomia pe care sistemul trebuie să le genereze pentru a funcţiona, conduc la armonie şi pace.

Fromm face distincţia între nevoile subiective (dorinţele) a căror satisfacere duce la „satisfacţia monetară”, şi cele obiective, nevoi care sunt înrădăcinate în natura umană, şi a căror realizare determină dezvoltarea umană, care produce bunăstarea.

Cred că este limpede şi pentru oricine nu are studii înalte de psihologie şi sociologie, că ambele premise ale capitalismului sunt greşite.

Satisfacerea la nesfârşit a dorinţelor, nu poate duce în niciun caz la fericire, deoarece dorinţele nu încetează niciodată, iar publicitatea şi mass-media ne creează mereu altele şi altele. Iar în ceea ce priveşte concepţia că individualismul, egoismul şi lăcomia, este de-a dreptul absurd să crezi că ele vor duce la pace şi armonie! Competiţia pentru a aduna cât mai mult pentru tine, creează diviziune, dezbinare, conflicte şi ură. Oricât de mult ai avea, va exista mereu cineva care va fi mai bogat decât tine şi îţi va stârni invidia şi cineva mai sărac decât tine care îţi va inspira teamă.

Referitor la prima premisă Fromm spune: “…[] căutarea fericirii nu produce bunăstare”. Suntem o societate de oameni permanent nefericiţi, singuri, anxioşi, depresivi, distructivi, dependenţi – oameni care sunt bucuroşi atunci când reuşesc să „omoare” timpul pe care încercăm atât de mult să îl câştigăm!

De asemenea el respinge şi cea de-a doua idee, aceea că urmarea imboldului propriului egoism duce la pace şi armonie în societate, definind astfel egoismul:

Vreau să am totul pentru mine, pentru că posesia, nu dăruirea, îmi oferă plăcere, eu trebuie să devin lacom pentru că, dacă scopul meu este să posed, eu sunt mai mult, cu cât am mai mult. Nu pot fi satisfăcut, deoarece nu există nici un sfârşit pentru dorinţele mele: trebuie să fiu invidios pe cei care au mai mult şi să mă tem de cei care au mai puţin.

Erich Fromm, prin urmare, concluzionează că trăsăturile caracteristice sau cele generate de sistemul socio-economic capitalist sunt patogene, producând oameni bolnavi şi o societate bolnavă. Având în vedere acest fapt, ne îndreptăm spre o catastrofă economică, dacă nu vom schimba sistemul nostru social. Supravieţuirea fizică a rasei umane depinde de acest lucru.

Naţiunile s-au lăsat uşor convinse, în ultima vreme, să împrumute miliarde pentru a purta războaie; nici o naţiune nu a făcut, însă, vreun mare împrumut pentru educaţie. Probabil că nici o naţiune nu este suficient de bogată, pentru a-şi permite să plătească atât pentru război, cât şi pentru civilizaţie. Va trebui să facem o alegere, în curând – nu le putem avea pe amândouă!

Abraham Flexner

Civilizaţiile au fost create şi îndrumate de către o mică aristocraţie intelectuală, niciodată de către mase. Acestea din urmă nu au forţă decât pentru a distruge, iar dominaţia lor reprezintă întotdeauna dezordine.

Gustave Le Bon – “Psihologia mulţimilor”

Am căutat în ultima vreme motive lumeşti de a iubi oamenii. Am căutat un motiv, cât de mic prin care să justific de ce îmi pasă de cei din jur, de ce sunt preocupat de problemele lor, de ce îmi pasă de soarta poporului meu în final.

Dacă fac o analiză a ultimilor 15 ani din viaţa mea cu greu pot spune că am întâlnit o persoană care să nu fie încadrată la categoria jigodie. Cu greu pot spune că am întâlnit o singură persoană care să nu fie egoistă, lipsită de empatie şi interesată doar să se folosească de ceilalţi, pentru a-şi atinge propriile scopuri. Nu ştiu dacă am întâlnit un om pe care să-l pot considera fără rezerve, sincer şi cinstit.

Trăiesc într-o ţară în care conducătorii ei îşi bat joc de popor şi îl jefuiesc, îl trădează şi îl vând străinilor fără pic de ruşine. Azi ţara e condusă de un preşedinte care îşi urăşte conaţionalii şi îi supune la privaţiuni şi tratamente inumane. Toată lumea trăieşte pe principiul „fiecare pentru el” şi „cât mai mult pentru mine, cât mai puţin pentru ceilalţi”.

Din toţi cei pe care i-am întâlnit în ultimii 15 ani, 95% pot spune că au fost nişte jigodii şi nişte profitori lipsiţi de orice bun simţ. Iar despre femei, în special cele tinere, 99,99% s-au dovedit a fi nişte jigodii cu „J” mare, materialiste şi total lipsite de suflet. Chiar şi în copilărie şi adolescenţă am suferit multe necazuri din partea părinţilor mei, provocate mai mult sau mai puţin cu intenţie.

Cu toate astea continui să ţin la cei din jurul meu, să îmi pese de soarta lor. Cu toate astea îmi pierd timpul scriind pe blog articole care demască nedreptăţile sociale, manipulările şi crimele pe care cei puternici le comit împotriva celor mulţi, ignoranţi şi slabi. Personal nu câştig nimic din toate acestea şi nici măcar nu am o satisfacţie sufletească, văzând că oamenii înţeleg şi apreciază aceste lucruri!

De aceea mă întreb, ce mă reţine să îmi folosesc inteligenţa, abilităţile experienţa, pentru a profita de cei din jurul meu, pentru a-mi realiza interesele, pentru a trăi mai bine şi a mă bucura mai mult de viaţă şi de liberatea pe care ţi-o oferă câştigul pe seama altora, mai ignoranţi şi mai puţin dotaţi ca mine? De ce nu procedez ca alţii, care, deşi mediocri ca personalitate şi abilităţi, profită mai mult de pe urma societăţii şi trăiesc mult mai comod?

A trăit odată un om înţelept, cunoscut în oraşul său şi foarte bogat. Avea omul familie, copii şi nepoţi şi avea grijă de ei ca şi de bunul mers al oraşului.

Într-o zi a murit soţia lui şi el a rămas singur în casă. După anul de doliu au venit copii la el şi i-au spus că e păcat ca el să locuiască singur într-o casă aşa mare.

„Vinde casa şi toate acareturile şi împarte banii între noi  Apoi vei locui la băiatul cel mare şi nu-ţi va lipsi nimic!”

La început aşa a fost, dar cu timpul ceilalţi copii au încetat să vină în vizită, apoi nici nepoţii nu mai veneau. Mâncarea o primea ca pe o favoare şi din ce în ce mai puţină, până a ajuns să rabde de foame.

Aşa s-a înrăutăţit situaţia lui încât îi era ruşine să iasă din casă şi să se întâlnească cu prietenii lui.

Într-o zi a zis omul fiului său cel mare să adune toţi fraţii şi surorile lui şi să-l cheme şi pe primar. căci are ceva important să le dea copiilor.

Când s-au adunat cu toţii, a spus omul: “Am împărţit toată averea mea între voi, dar a mai rămas o ladă cu bani şi diamante pe care am îngropat-o lângă copacul de la intrarea în oraş. Lada se poate deschide numai cu 2 chei pe care le dau, una primarului şi una băiatului cel mare. După moartea mea veţi merge împreună, veţi deschide lada şi primarul va împărţi banii între toţi copiii.”

Din acea zi omul a început să fie tratat aşa cum fusese tratat la început. Copiii veneau să-l viziteze, mâncarea era din cea mai bună, toţi îl tratau cu mult respect. Dar a venit vremea şi omul a murit.

După ce a trecut prima lună de doliu, s-au adunat toţi copiii şi împreună cu primarul au dezgropat lada şi au deschis-o. Dar în ladă era numai un cap de magar şi o scrisoare scrisă de mâna celui decedat.

Numai un măgar dă tot ce are încă din timpul vieţii!

Morala:

Dă copiilor cât se poate, dar păstrează ca să nu ai nevoie de ei!

Primită pe e-mail!