Ce a mai “băsit” Băsescu la Pro TV

Azi a început un nou sezon al emisiunii „După 20 de ani” de la Pro TV. Şi pe cine puteau ei să invite la prima emisiune, dacă nu pe Traian Băsescu?

Spre deosebire de alte dăţi, acum Băsescu nu s-a mai deplasat până la sediul Pro TV ci a chemat echipa emisiuni la el, la Palatul Cotroceni. Dacă ne amintim, aşa a procedat şi în cazul TVR, când a dat un interviu în fosta vilă a lui Ceauşescu de la Neptun.

Putem bănui că marinarul fie se crede prea important pentru a veni el la televiziuni, fie a prins atât de tare frică de popor, încât nu mai are curajul să scoată nasul afară din Cotroceni.

În cele aproximativ 50 de minute cât a vorbit Băsescu, am reţinut în linii mari câteva lucruri, unele mai noi, altele mai răsuflate şi repetate în diverse ocazii.

În primul rând, am înţeles că Băsescu s-a dus la Washington ca să facă afaceri cu Obama. Având în vedere că preşedinţii de state nu au în atribuţii încheierea de afaceri în numele ţării, bănuiesc că se referă la afaceri personale.

Apoi, tot de la preşedinte, am aflat că americanii nu fac afaceri în „stil balcanic” aşa că el ca un mare expert în afaceri ce este a picat tocmai bine acolo. Afacerile se pare că sunt cu ceva avioane de luptă F16 pe care americanii nu ne obligă să le luăm, dar ne obligăm noi singuri, pentru că am intrat în NATO. Pentru a achiziţiona aceste avioane statul (a se citi Băsescu) nu are resurse financiare şi de aceea trebuie să găsescă soluţii de finanţare pe termen lung, adică să facă noi împrumuturi.

Să nu credeţi însă că vizita în America a fost doar pentru afaceri. Preşedintele a încheiat un „Parteneriat Strategic pentru Secolul 21” cu Statele Unite, deci vă daţi seama, un secol! Acest parteneriat se referă la asigurarea securităţii naţionale prin amplasarea scutului anti-rachetă, care, fiţi atenţi, nu foloseşte rachete NATO, ci rachete amerciane! :lol:

Din acest motiv, aşa crede Băsescu, americanii vor investi în România în educaţie, cercetare, know-how şi schimburi culturale (cu fetele de la Deveselu?!). Înţelegeţi acuma de ce a distrus preşedintele nostru învăţământul şi a trimis profesorii la plimbare, pentru că ştia că vor veni amercianii să investească în acest domeniu! :lol:

Dacă pentru avioane se găsesc surse de finanţare în schimb pentru cetăţeni şi mediul de afaceri din România preşedintele nu are soluţii. Antreprenorilor le recomandă să-şi ia „o centură de siguranţă” de precauţie în cazul revenirii crizei, iar cetăţenilor simpli le anunţă noi tăieri de salarii, pensii, măriri de taxe etc.

Că tot veni vorba de pensii salarii şi taxe, Băsescu a băgat din nou faza cu „statul asistenţial”, pe care a auzit-o probabil la o băută cu Lăzăroiu. Cică politicienii din Europa au inventat statul social deoarece „trebuia contrabalansată ideologia comunistă în care statul dădea fiecăruia ce îi trebuie”.

Prima întrebare ar fi, dacă ideologia occidentală, de dreapta este aşa de bună, de ce trebuia contrabalansată ideologia comunistă? Pe urmă, ceea ce nu înţelege Băsescu e că statul oferă asistenţă cetăţenilor pentru că aceştia plătesc din greu această asistenţă prin taxe şi impozite, care, teoretic pentru asta sunt plătite, nu pentru a burduşi buzunarele aleşilor! Deci, dacă nu vrea stat social, să nu ne mai jupoaie cu taxe!

A existat şi un moment publicitar de mare angajament pentru susţinerea proiectului de la Roşia Montană, sponsorizat probabil de “Gabriel Resources”. Preşedintele a spus că doreşte să ofere realizatorilor emisiunii nişte fotografii făcute chiar de el, din elicopter, în care se vede clar dezastrul ecologic din localitate şi asta ar fi cea mai bună dovadă că proiectul trebuie urgent demarat.

Ca de obicei se deplasează problema exclusiv pe problema de mediu, trecând în umbră miezul problemei, adică faptul că nişte străini ne vor lua moca tot aurul şi argintul de acolo.

Printre alte bazaconii înşirate pe această temă, Băsescu i-a invitat pe sceptici să bea un pahar cu apă separată din iazul cu cianuri, pentru a se convinge că apa respectivă este mai puţin toxică decât cafeaua.

Concluzia finală e că Pro TV sunt băsişti. Sau cel puţin pro americani. În afară de Claudiu Pândaru, care a mimat timid rolul jurnalistului incomod, toţi ceilalţi i-au mâncat practic lui Băsescu din palmă.

Înregistrarea emisiunii o găsiţi aici.

Elena Udrea la emisiunea „După 20 de ani”

Emisiunea „După 20 de ani”, de la Pro TV, aflată la ultima ediţie din acest sezon, a avut-o ca invitat pe Elena Udrea. Făcând o paranteză, părerea mea este că această emisiune nu are un caracter informativ pentru cetăţeni, ci este mai degrabă un prilej pentru diverşi politicieni sau persoane publice importante de a face exerciţii de imagine.

Prin urmare nu m-am aşteptat la cine ştie ce declaraţii şoc din partea doamnei Udrea. Răspunsurile sale la întrebările jurnaliştilor au fost ca de obicei evazive, în stilul precaut al politicienilor. Mi-au atras atenţia totuşi câteva lucruri ceva mai inedite.

Despre primarul pdl-ist Liviu Negoiţă, doamna ministru a spus, referitor la informaţiiile apărute în mass-media, legate de vila sa de 1 milion de euro de la Baloteşti, că aceasta a fost construită în anul 2002, când domnul Negoiţă nu deţinea nicio funcţie publică.

O altă afirmaţie a Elenei Udrea, care mi-a atras atenţia, a fost aceea că domnia sa „a intrat în politică cu Mercedes, poşete şi pantofi cu toc”. Mai mult decât atât spune ea, înainte de a face politică din punct de vedere financiar o ducea ceva mai bine! :lol:

În rest, precum spuneam, declaraţii politice ambigue, evazive, lansate cu mare grijă pentru a păstra aparenţele şi imaginea publică a PDL.

Ilknur Pintilie agresată la Vama Veche

Ieri la Vama Veche, Ilknur Pintilie se pregătea să transmită tradiţionala ştire de 1 Mai, cu hipoţi, drogaţi, alcoolici, manelişti, nudişti şi toată fauna prezentă pe acolo.

Şi aşa cum spunea şi cântecul lui Tudor Chirilă, Ilknur şi-a găsit pereche (sau naşul): un vamaiot care a trântit-o la pământ tocmai când se pregătea să relateze în direct. Apoi acesta a luat-o la fugă, urmărit de cameramanul de la Pro TV.

Cică Ilknur Pintilie ar fi şi însărcinată în 4 luni. Citiţi mai multe în Adevărul.

Motive să cred că “Românii au talent” e o emisiune aranjată

De când le-am văzut pe gemenele Modorcea de la “Indiggo” la emisiunea “America’s Got Talent” mi-am dat seama că este vorba mai mult un spectacol regizat, decât un concurs în adevăratul sens al cuvântului. După felul în care camerele erau comutate în regie, la momentul optim pentru a surprinde perfect anumite reacţii ale membrilor juriului sau publicului, alternate cu imagini în care cele două interprete se dau în spectacol într-un mod exagerat şi ridicol, mi-am dat seama că cei de acolo nu sunt chiar atât de spontani, ci mai degrabă interpretează un scenariu bine pus la punct.

Importul acestui format de emisiune de către Pro TV, a creat în România un adevărat fenomen naţional, manifestat în special pe Internet, în social media. Prima ediţie a concursului “Românii au talent” a creat o amplă controversă în jurul desemnării câştigătorului acestuia, tânărul de 19 ani Adrian Ţuţu. La fel ca şi mine, mulţi telespectatori suspectează organizatorii spectacolului că ar fi aranjat desemnarea acestuia pe locul întâi al competiţiei, dorind să transmită prin intermediul său, un anumit tip de mesaj către public.

Ceea ce cred eu este faptul că cei de la Pro TV au văzut în imaginea tânărului orfan şi patriot, cu alură de hip-hoper, un potenţial de markerting mult mai mare decât în ceea ce-i priveşte pe ceilalţi concurenţi, mult mai talentaţi. Astfel, s-a mizat, ca şi în cazul emisiunii “Dansez pentru tine”, mai mult pe factorul emoţional şi pe compasiune, care au un potenţial foarte mare într-o societate ca a noastră, măcinată de criză, haos şi sărăcie.

Au apărut şi în presă mai mult informaţii care aduc dovezi că la emisiunea “Românii au talent” lucrurile au fost aranjate. Într-un ziar băcăuan este publicat un articol în care profesoara de canto a lui Narcis Iustin Ianău, unul din finalişti, spune că Pro TV ar fi schimbat piesa cântată de acesta cu două zile înainte de finală. Din ziarul Naţional aflu că un concurent care a dorit să rămână anonim a declarat că “Se vorbea de o lună că Adrian Ţuţu va câştiga”.

Dar ceea ce puţini şi-au dat seama este faptul că sistemul de vot prin SMS de la acest tip de concursuri, nu prea poate fi verificat. Dacă la “Dansez pentru tine”, prezenţa acelei avocate pe care o simpatizează foarte tare Bănică Jr. şi care aduce rezultatul votului în plic, mai poate da un pic de credibilitate, în cazul emisiunii “Românii au talent” chiar nu ştiu cum ar putea fi rezolvată o contestaţie sau cum ar putea dovedi cei de la Pro Tv publicului că votul a fost corect şi rezultatele nu au fost măsluite sau influenţate în vreun fel. Asta pentru că în timpul votului nu se afişează nimic, nu este prezentat programul sistemului de vot, iar rezultatele sunt anunţate, pe încredere, doar din gurile prezentatorilor.

Românii au talent la cerşit

În general nu mă uit la emisiuni gen “Românii au talent” sau “Dansez pentru tine”, pentru că mi se par foarte plicticoase, regizate şi în opinia mea, sunt pentru spălat creierul şi imbecilizat poporul.

Dacă mă uit totuşi, o fac spre sfârşit, când se decid câştigătorii, pentru că în rest nu mă interesează. Aşa s-a întâmplat şi aseară la finala primei ediţii a emisiunii “Românii au talent”. M-am uitat spre sfârşit, pentru că mă plictisea să revăd aceleaşi evoluţii ale concurenţilor şi aceleaşi comentarii regizate ale juriului.

Lucrurile s-au întâmplat şi de această dată ca la “Dansez pentru tine”, adică publicul a votat cazul social şi nu talentul concurenţilor. Adrian Ţuţu a fost mai abil în manipularea şi impresionarea telespectatorilor, introducând în textul melodiei referiri la părinţi, Dumnezeu şi sentimente patriotice, iar asta a convins publicul, deşi performanţa sa a fost doar aceea de a vorbi ritmat în microfon.

După reacţiile celorlalţi doi finalişti, Valentin Dinu şi Narcis Iustin Ianău, care păreau resemnaţi înainte de anunţarea câştigătorului, am unele bănuieli că votul a fost măsluit şi se ştia dinainte cine va fi cel desemnat. Totuşi, nu aş fi vrut să fiu în pielea lui Adrian Ţuţu în acea seară; la ce emoţii avea şi cât de “aerian” părea, chiar mă aşteptam să îşi piardă minţile sau să leşine în direct! :lol:

Un film trebuie văzut de cel puţin două ori

În fiecare seară mă uit la serialul “Fringe” de la Pro TV. Îmi place şi mi se pare interesant, deşi de multe ori văd acolo tot felul de “bălării” şi aberaţii, care nu au legătură cu ştiinţa şi nici măcar cu SF-ul.

Aseară, din cauza meciului, serialul a fost difuzat mai devreme şi pentru că nu am ştiut acest lucru, am pierdut partea de început a episodului. Aşa că a trebuit să îl vad azi din nou, online, pe Internet.

Cu ocazia asta mi-am dat seama de un lucru interesant: văzând filmul a doua oară, în partea pe care o văzusem şi aseară am remarcat anumite amănunte care îmi scăpaseră la prima vizionare! Datorită faptului că informaţia din astfel de seriale este tot mai bogată şi ritmul acţiunii tot mai alert, de multe ori nu reuşeşti să reţii toate detaliile care te-ar face să înţelegi mai complet întreaga poveste.

Prin urmare trebuie să revezi fiecare film cel puţin o dată pentru a putea asimila întreaga informaţie pe care o conţine, mai ales că trebuie să separi elementele valoroase de cele care conţin greşeli şi aberaţii ştiinţifice! :lol:

Dacă stau bine să mă gândesc serialul se numeşte “Fringe”, a adică “pseudo-ştiinţă”. :D

Pepe şi Oana Zăvoranu la “Dansez pentru tine”?

Au apărut o serie de zvonuri potrivit cărora pentru ediţia de pe 1 mai a show-ului “Dansez pentru tine” realizatorii pregătesc câteva surprize nemaivăzute. Se pare că se duc intens tratative pentru a aduce pe scenă personaje mondene implicate în recentele scandaluri de divorţ.

Cel mai probabil unul dintre acestea va fi Pepe, care are deja exclusivitate cu Pro TV. Irinel Columbeanu pică din start, deoarece a semnat un contract de exclusivitate cu trustul lui Voiculescu. Monica Columbeanu nu este o parteneră prea potrivită pentru Pepe şi în plus nu este agreată de Adrian Sârbu, aşa că, cel mai probabil partenera lui Pepe va fi ori noua sa prietenă, ori chiar Oana Zăvoranu, cu care va face un ultim dans, de adio. :)

Sursa: Agentia.org

Talentul de a nu munci

Pe la mai toate televiziunile apar adesea tot felul de propagandişti ai puterii care răspândesc ideea că în România oamenii nu muncesc, sau nu muncesc cum trebuie şi de aceea ţara noastră nu progresează. Mai mult decât atât, au reuşit să convingă pe mulţi că nemunca, aşteptatul cu mâna întinsă şi hoţia ar fi chiar caracteristici româneşti, adânc înfipte în fibra naţională.

Dar să ne amintim ce fac de 21 de ani aceste televiziuni. Vă mai amintiţi de emisiunile de început de la Pro TV? Care erau sloganurile la modă pe atunci? “Te uiţi şi câştigi!”, “Ştii şi câştigi!”… Florin Călinescu împărţea, cu mânuţele lui, alea două, milioane cu nemiluita şi românii erau îndemnaţi să stea în faţa televizoarelor în loc să muncească. Chiar şi pe postul naţional aveam emisiuni ca “Robingo”, unde s-a făcut cunoscut Horia Brenciu, ca să nu mai vorbesc de Antena 1, cu divertismentul său de doi bani!

Nu am auzit pe nimeni în toţi aceşti ani spunând că trebuie să lăsăm uitatul la televizor la o parte şi să renunţăm la visele deşarte de a ne îmbogăţi din tot felul de concursuri sau emisiuni stupide, care promovează câştiguri de bani fabuloase prin orice metode, numai prin muncă nu!

Apogeul cred că a fost atins odată cu emisiunea “Românii au talent”. Prin acest gen de emisiuni se acreditează ideea perversă că orice maimuţăreală, orice imitaţie şi scălâmbăială după modele din occident, ar fi o ocupaţie serioasă menită să îţi asigure un viitor plin de succes.

În ultima semifinală, care a fost ieri, am văzut doi dintre câştigători: unul pârţâia şi tuşea de zor în microfon, lucru pe care el îl numea “beatbox”, o chestie foarte şmecheră la americani, iar altul făcea tot felul de jonglerii cu nişte mingii de fotbal.

Culmea a fost atinsă când unul din membrii juriului, Mihai Petre mi se pare, a spus că băiatul cu mingiile ar trebui să fie un exemplu pentru toţi românii. Şi asta pentru că el, având o pasiune, este dispus să meargă până la capăt cu visul său! Cu alte cuvinte, toate aceste maimuţăreli prezentate în concurs ca mari talente, sunt de fapt lucruri serioase, cu care poţi face carieră şi poţi câştiga o mulţime de bani.

Acestor copii, care într-adevăr au muncit pentru rezultatele lor, li se inoculează ideea că singura şansă pentru a scăpa de sărăcie este să se transforme în saltimbanci şi măscărici. Nu prin educaţie şi studiu să atingă succesul, nu prin alegerea unei profesii care să fie utilă societăţii, contribuind la prosperitatea generală, ci prin spectacole ieftine de divertisment. Pentru că, în afară de câţiva concurenţi cu voci deosebite, câţiva instrumentişti, dansatori şi artişti de circ talentaţi, la “Românii au talent” nu am văzut decât multe, prea multe, maimuţăreli după dansuri inventate de negri în America şi o mulţime de oameni fără talent, pe care i-au adus acolo doar foamea şi sărăcia.

Măruţă, mai mulge-o şi tu pe Andra!

Am băgat şi eu un titlu aşa, mai de tabloid, că tot se poartă! :lol: Asta ca să mai relaxez puţin atmosfera, după articolele pe teme grave pe care le-am scris în ultimul timp.

Cică Andrei i s-a făcut rău vineri în timpul emisiunii „Românii au talent” de la Pro TV şi a fost dusă de urgenţă la Maternitatea “Regina Maria”, de către Cătălin Măruţă. Acest lucru s-a datorat faptului că Andra nu a alăptat de mult timp, iar sânii i s-au umflat foarte tare şi avea dureri mari.

În primele săptămâni după naştere, în timpul alăptării, mastita sau “furia laptelui” poate apărea oricând. În general, când începe lactaţia, laptele invadează ţesutul mamar înconjurător care se inflamează şi predispune la infecţie

[…] Printre factorii de risc care favorizează apariţia mastitei se numără: o golire incompletă sau întârziată a sânilor, blocarea canalelor galactofore, mameloane crăpate şi iritate cauzate de poziţionarea incorectă a copilului la sân sau folosirea unor dispozitive de alăptare care duc la blocarea fluxului laptelui.

Sursa: Click!

Din fericire cunoscuta cântăreaţă şi proaspătă mămică şi-a revenit rapid şi a putut participa până la sfârşitul semifinalei de sâmbătă a emisiunii.

Democraţia în varianta Ion Ţiriac

La vestita emisiune “După 20 de ani” de la Pro TV se perindă periodic tot felul de “capete luminate”, mari politicieni, mari finanţişti, mari oameni de afaceri, care le dau românilor lecţii de capitalism şi democraţie. În această dimineaţă a fost invitat, pentru a doua oară, Ion Ţiriac. Eu nu am avut timp să văd emisiunea (o văd abia acum) dar am avut o discuţie pe Facebook pe marginea acestui subiect.

Acolo am avut un schimb aprins de replici cu nişte indivizi pe marginea subiectului Ion Ţiriac, marele bussineman, care a devenit miliardar în timp ce România a sărăcit tot mai mult. Spuneam pe Facebook, că în ultima emisiune în care l-am văzut pe Ţiriac, acesta era arogant şi dispreţuitor la adresa românilor.

A apărut, normal şi expertul de serviciu care mi-a spus că aroganţa şi dispreţul domnului Ţiriac erau adresate numai românilor care de 20 de ani n-au învãţat nimic despre democraţie, şi tot aşteaptã sã le dea statul. Opa!, mi-am zis, iată că avem deja un clişeu mult folosit în propaganda băsistă. Dar oare de ce aşteaptă mereu românii să le dea statul?! De ce n-au învăţat ei nimic despre democraţie în 20 de ani?

Păi, dacă ne gândim puţin, poporul român novice în democraţie, a asistat, timp de două decenii, cum statul a tot dat în stânga şi dreapta cu o dărnicie fără margini. I-a făcut cadou lui Dinu Patriciu o rafinărie pe care vândut-o apoi cu 2 miliarde şi jumătate de dolari şi a păgubit statul cu 600 de milioane. L-a făcut pe Sorin Ovidiu Vîntu mai bogat cu câteva sute de milioane de dolari, garantându-i prin CEC mega escrocheria financiară. Şi revenind la domnul miliardar Ion Ţiriac, să ne amintim de anii ’90 când era acţionar la Pro TV şi televiziunea avea câteva milioane de dolari datorii neplătite la stat, pe care mai apoi domnul Adrian Năstase le-a şters cu mărinimie. Deci, văzând că statul tot dă, poate românii au crezut că asta este democraţia: să-ţi dea statul! :lol:

Revenind la tema iniţială, dacă stăm să analizăm puţin, ce a făcut Ion Ţiriac pentru România ca să fie îndreptăţit să ne privească de sus şi să ne dea lecţii de capitalism? A făcut exact ce spunea domnul Şoric de la IJP Neamţ, adică a dat bani la oameni şi le-a cerut camătă. A vândut nişte Mercedes-uri şmecherilor cu bani şi a împuşcat câteva mii de mistreţi. Ar fi putut domnia sa să facă toate astea şi în Germania? Ar mai fi ajuns miliardar dacă nu “investea” în România?!

Priviţi şi judecaţi singuri, cât de mult iubeşte domnul Ţiriac poporul român.