Femeia are suflet bun, poate ierta bărbatului orice, chiar dacă el n-are nicio vină.

La ora de matematică învăţătoarea îi întreabă pe copii:
- Trei vrăbii stau pe o cracă. Pe una o împuşcăm. Câte rămân atunci pe cracă?
- Nici una, pentru că celalalte îşi iau zborul.
- Matematic nu este corect, Gigele, dar îţi apreciez totuşi logica.
- Doamnă învăţătoare! Aş dori să întreb şi eu ceva: trei femei mănâncă îngheţată pe stradă… Una o muşcă, una o linge, iar cealaltă o suge. Care dintre ele este căsătorită?
Învaţatoarea se gândeşte şi răspunde:
- Cea care o suge.
- Din păcate nu, ci cea care poartă verighetă, dar vă apreciez totuşi logica!

În acest moment suntem în acest punct, al acestui punct din ordinea de zi.

Roberta Alma Anastase

Era prin 1992, dacă îmi amintesc bine. Pe atunci eram doar un puşti care nu ştia prea bine ce-i rezervă viiorul. Lucram la o fabrică comunistă, care încă nu fusese falimentată şi vândută la fier vechi. Bobinam motoare electrice pentru macarale, trenuri de mină sau ascensoare. Pe urmă m-am ocupat şi de impregnarea motoarelor în lac, aşa că trebuia să mânuiesc singur într-o hală imensă, macarale, poduri rulante şi nişte cărucioare cât casa pe care se puneau carcasele de motoare pentru a fi băgate în cuptoarele de uscare a lacului. Munca era destul de grea şi periculoasă. Adesea se întâmplau accidente de muncă în urma cărora tineri de seama mea rămâneau infirmi pe viaţă.

Lucram în trei schimburi, dar tot reuşeam să-mi fac timp ca să merg la Şcoala Populară de Artă Bucureşti, unde urmam cursurile de chitară. Îmi doream să am formaţia mea şi să ajung ca cei de la Iris sau Holograf. Veşnic aveam mâinile murdare de lac, cu multe tăieturi de la foliile de izolaţie şi miroseam din cap până în picioare a toluen, dar aveam visuri mari.

Acolo m-am împrietenit cu un coleg, Valeriu care era şi el tot la chitară. Provenea dintr-o familie de avocaţi şi era student la drept. Mergeam amândoi pe la tot felul de petreceri şi evenimente sau cântam pur şi simplu pe stradă, pe la „Romană”, metrou şi pe unde mai apucam făcându-ne astfel noi prieteni.

Pe lângă cursurile practice aveam şi orele de teorie muzicală pe care le făceam cu profesorul Bârlădeanu. Atunci era marea noastră bucurie pentru că ne întâlneam cu elevii de la celelalte instrumente, dar în special cu fetele de la canto. Multe dintre ele au ajuns mai apoi vedete cunoscute, altele au plecat din ţară, iar restul s-au pierdut în anonimat.

Atunci am cunoscut-o pe Alina. Era o fată mică de statură, blondă şi cu sânii mari, gen Pamela Anderson (cred că erau naturali pentru că pe atunci nu se ştia de silicoane). Ne-a plăcut amândurora de ea, şi mie şi prietenului meu, pentru că era mereu veselă şi comunicativă. Adesea plecam împreună de la cursuri şi mergeam la metrou, sau ne mai plimbam prin oraş. Amândoi o plăceam şi ea ne dădea de asemenea de înţeles că ne place pe amândoi, dar parcă de la mine totuşi, aştepta ceva mai mult.

Cu fetele de la canto pot spune că aveam şi o relaţie strict profesională, dacă se poate spune aşa. Ele ne mai dădeau partituri de voce pe care noi le transcriam pentru chitară, sau le făceam rost noi de cântece pe care ele şi-le doreau, iar cei care erau mai pricepuţi şi aveau şi tehnică în dotare realizau şi negative pentru piesele lor.

Alina îmi spusese de mai multe ori că îi place Janet Jackson şi că ar vrea să cânte nişte piese din repertoriul ei, dar nu a găsit până acum nicio casetă. Aşa că, atunci când am văzut la mine în cartier o astfel de casetă, la chioşcul din drum spre casă, am sunat-o pe Alina să îi spun. Ea s-a bucurat şi mi-a spus să i-o cumpăr, urmând să îmi dea banii pe ea când ne întâlnim.

Atunci nu ştiu cine naiba m-a pus, să o întreb când este ziua ei şi să-i spun că, dacă ar fi fost ziua ei, i-aş fi făcut caseta cadou. Şi ce credeţi că îmi zice hoaţa mică? Îmi spune că ziua ei din păcate a fost, dar că poate să mă invite la petrecere de ziua fratelui ei, care era peste câteva luni. Am luat acest lucru ca pe o glumă şi i-am spus că poate la anul la următoarea ei aniversare vom încerca poate cu altă casetă, rămânând convins că fata se va prezenta cu banii.

În zilele următoare m-am întâlnit cu ea, când am ieşit de la cursuri şi am plecat împreună spre casă. I-am dat caseta, mi-a mulţumit, a băgat-o în geantă şi tot drumul până la metrou mi-a povestit tot felul de lucruri, despre câinele ei, despre frate-su, despre părinţi, pe la ce petreceri a fost, dar despre bani nu a suflat o vorbă. Când am ajuns la staţia de metrou, a chemat un taxi, m-a sărutat pe obraz şi mi-a strigat în fugă, în timp ce se urca în maşină că mă va invita negreşit la ziua fratelui ei.

Am acceptat situaţia şi m-am resemnat. În fond nu era prea scumpă o casetă pe atunci când nu apăruse încă legea drepturilor de autor şi se importau masiv casete din Polonia, sau se înregistrau la noi prin apartamente, cu aparatură mediocră. Rămăsesem totuşi cu un gust amar, datorită felului cum a procedat încercând să mă păcălească. Şi culmea, nu era o fată care să ducă lipsă de ceva. Părinţii ei erau patroni la o firmă şi o răsfăţau destul de mult. Îşi permitea să meargă des cu taxiul, avea banii de taxe pentru şcoală asiguraţi şi mai era şi studentă la ASE, ca să nu mai vorbesc de ţoale, distacţii şi alte chestii.

Am uitat de această întâmplare, chiar şi de ziua fratelui ei, la care îmi promisese că mă invită, dar am căutat să menţin relaţia noastră la nivelul de amiciţie. Aşa că i-am respins avansurile pe care mi le făcea, gesturile de tandreţe, sărutările la despărţire etc.

Dacă a văzut că lucrurile stau aşa, fata s-a orientat către prietenul meu Valeriu. Eu credeam că vrea să mă facă gelos, pentru că, de fiecare dată avea grijă să o surprind pe holuri, pe scări sau în curtea şcolii îmbrăţişată cu el sau în diverse alte ipostaze tandre.

M-am bucurat pentru ei că s-au găsit şi chiar l-am felicitat pe Valeriu pentru că el a fost cel ales. Chiar nu îmi părea rău deloc şi acceptasem cu bucurie situaţia ca toţi trei să rămânem prieteni, iar ei doi cuplaţi.

Au mai trecut câteva luni de la această poveste. Într-o zi după ce am ieşit de la şcoală, hoinăream prin oraş cu Valeriu, ca să vedem cum mai putem face rost de nişte bani,. El lucra la „Coleus”, una din primele tentative de supermarket de la noi, unde era patron, vestit pe atunci, domnul Urzică, dar salariul era mic. Eu devenisem între timp şomer, aşa că încercam să mai facem rost de ceva bani pentru taxe sau pentru o chitară mai bună. Amicul meu găsise o metodă ingenioasă de a scoate bani din telefoanele publice blocate, cu un magnet de la firma unui taximetrist, pierdut în timpul unui accident.

Cum mergeam noi aşa, Valeriu simte nevoia să-mi facă o mărturisire:

„Uite care-i treaba! Îţi spun asta pentru că îmi eşti prieten şi trebuie să ştii cu cine ai de-a face…”

„OK”, i-am zis.

„Mi-a spus Alina că eşti supărat pe ea, pentru că i-ai luat o casetă şi ea nu a avut bani să-ţi dea, dar ţi-a promis că te invită la ziua lu’ frate-su…”

„Nu sunt supărat, dar nu mi-a plăcut cum a procedat! Aşa, şi?!”

„Păi uite ce mi-a zis! Că vrea să mă invite la ziua lu’ frate-su, dar nu ar vrea ca tu să ne încurci… şi că să îţi găsim şi ţie o fată ca să poţi să vii şi tu…”

„Şi mi-aţi găsit?!”, am spus eu râzând.

„Păi nu, că a fost ziua lu’ frac-su, dar a hotărât că e mai bine ca tu să nu vii.”

Am fost şocat să aud asta, dar nu prea tare, pentru că deja îmi dădusem seama cu cine am de-a face. Am fost mai mult dezamăgit. A fost un moment în care am început să am mari rezerve în ceea ce priveşte inocenţa femeilor şi mi-am pierdut totodată şi încrederea de copil naiv pe care o avusesem în oameni până atunci.

Mi-am adus aminte de această lungă şi veche poveste după ce am aflat că Olix a împrumutat acum un an şi ceva o sumă de bani destul de importantă unei oarecare Gabriela Nedeianu şi aceasta nu a returnat-o nici până în ziua de azi, folosind ca pretext diverse minciuni.

Deşi ne batem cu pumnul în piept că noi oamenii suntem cea mai evoluată specie de pe pământ, nişte fiinţe spirituale şi am inventat igiena corporală, iată că oamenii de ştiinţă (britanici sau americani?!?) au stabilit că omul este cel mai urât mirositor mamifer de pe pământ.

În comparatie cu oamenii, animalele produc mai puţine substanţe organice volatile, deci au un miros corporal mai slab. Oamenii, în schimb, excretă prin piele apă, proteine, aminoacizi, uree, amoniac, acid lactic şi minerale, un amestec care capătă un miros greu dacă ţinem cont şi de activitatea bacteriilor care locuiesc pe pielea noastră.

Sursa: Realitatea

Acum rămâne ca în următorul studiu să stabilească cine miros mai urât: bărbaţii sau femeile?!

Chiar acum în perioada sărbătorilor primăverii, când femeia este celebrată şi cadorisită cu mărţişoare, ce bazaconie credeţi că-i dă prin cap unui tip din Iaşi? Să facă nişte vox-uri cu tinere fete de pe stradă, pe care să le întrebe dacă preferă mărţişoarele tradiţionale sau cele handjob!

Pentru cei care nu cunosc argoul american, handjob-ul este excitarea sexuală manuală, făcută de un partener. Mai direct, masturbarea pe care ţi-o face altcineva. Cu toate astea multe dintre fetele intervievate, nu numai că au declarat că preferă handjob-ul, dar s-au arătat dispuse să ofere şi altora handjob, ba chiar şi străinilor şi celui care le lua interviul!

Partea cea mai amuzantă în toată această poveste este că fetele erau studente, unele chiar la limbi străine şi în aceste condiţii ar fi trebuit să aibă minimul bagaj de cultură generală pentru a putea sesiza că este vorba de o farsă.

Doamne Dumnezeule, astăzi am reuşit să fac totul bine. Nu am bârfit, nu mi-am pierdut cumpătul, nu am fost lacomă, nici ţâfnoasă, nici meschină sau nepoliticoasă, nu am dat dovadă de egoism, nici de comoditate. Nu m-am văicarit, nu mi-am plâns de milă, nu am spus prostii şi nici nu am mâncat ciocolată! Nu am folosit cartea de credit!!!
Dar urmează să mă dau jos din pat peste un minut şi atunci cred că voi avea maaaree nevoie de Tine!

Un camion e urmat la mică distanţă de o maşină de lux. La un moment dat, aceasta din urmă intră în depăşire şi când ajunge în dreptul cabinei camionului, coboară geamul şi o blondă superbă, drăgălaşă şi cu ochi albaştri, strigă şoferului din camion:

- Hei! Sunt Julia şi sunt blondă! Vezi că-ţi cade marfa din camion în spate!

Şoferul nimic. Se repetă faza de câteva ori, cu acelaşi rezultat.

La un moment dat, camionul trage pe dreapta la un fast food. Vizibil iritată că bunele ei intenţii au rămas în zadar, blonda Julia merge direct la tip:

- Auzi, sunt Julia, sunt blondă şi de o oră tot îţi spun că pierzi marfa din camion. Eşti surd sau faci pe şmecherul ?
- Sunt Ion, sunt brunet, nu sunt surd, nu sunt şmecher, doar împrăştii sare pe drum…

Creierul bărbaţilor este format din cutii în care informaţiile sunt aşezate ordonat. Creierul femeilor este ca un ghem încâlcit de fire. De aici şi diferenţele de gândire. Nu am spus eu asta ci Mark Gungor!

Iată 13 dovezi clare că bărbaţii sunt cei discriminaţi cu adevărat:

1. Femeile pot fi promovate pe criterii gen sâni, coapse, fund, buze. Bărbaţii trebuie să aibă studii, experienţă, competenţă.
2. În caz de dezastre, catastrofe naturale, naufragii, femeile şi copii sunt salvaţi primii. Bărbaţii întotdeauna la urmă.
3. Dacă două femei se îmbrăţişează, se ţin de mână, se sărută, stau împreună etc înseamnă că sunt prietene. Dacă doi bărbaţi fac asta, sunt poponari.
4. Dacă o femeie nu se descurcă cu banii înseamnă că are o problemă financiară. Dacă este cazul unui bărbat, atunci el este un incapabil, un ratat, un neisprăvit.
5. Dacă o femeie face mofturi, este capricioasă, cu toane, nu ştie ce vrea, îşi exprimă liber emoţiile, se destăinuie, înseamnă că e “feminină”. Dacă un bărbat face aşa, este imatur, slab, efeminat.
6. Femeile au dreptul să mănânce gratis la restaurant, să intre gratuit în cluburi etc. Bărbatul plăteşte întotdeauna.
7. Dacă o femeie singură nu face sex, este o femeie cinstită. Dacă un bărbat nu face sex, nu este bărbat.
8. Dacă vrea să facă sex, femeia trebuie doar să aleagă. Bărbatul trebuie să cucerească.
9. Dacă o femeie nu satisface sexual un bărbat, nu contează. El este oricum mulţumit. Dacă un bărbat nu satisface o femeie, atunci este impotent.
10. Dacă o femeie naşte, devine sfântă. Bărbatul ajunge sfânt doar dacă este răstignit pe cruce.
11. Bărbatul trebuie să fie tot timpul amabil, politicos, atent cu femeile. Ele nu au nicio obligaţie în acest sens.
12. Femeile sunt numite “sexul frumos”. Bărbaţii, nu.
13. Un bărbat, dacă are o problemă, trebuie s-o rezolve (că d-aia e bărbat!). Femeia trebuie doar să găsească un… bărbat.