Toni Tecuceanu, omorât de o bacterie contactată în spital

Actorul Toni Tecuceanu nu a murit de gripă porcină. Cel puţin asta reiese din ce scriu ziarele în legătură cu recentele declaraţii ale fratelui său, Paul Tecuceanu.

La 31 de zile de la decesul umoristului, diagnosticat cu AH1N1, fratele său, Paul, a intrat în posesia fişei medicale de la “Matei Balş”. În aceasta se menţionează că Toni a contractat, în spital, bacteria acinetobacter, un germen întâlnit în aparatele de ventilaţie de la Terapie Intensivă.

România Liberă, 9 feb 2010

Paul Tecuceanu, fratele regretatului actor, îl va da în judecată pe directorul Institutului de Boli Infecţioase „Matei Balş”, Adrian Streinu Cercel, şi ar putea câştiga despăgubiri în valoare de un milion de euro.

CanCan, 10 feb 2010

“Nu gripa porcină i-a provocat moartea, ci o bacterie pe care a luat-o cât timp a stat la terapie intensivă. Cu siguranţă mai trăia şi acum, dacă nu intra în contact cu bacteria”, a declarat Paul Tecuceanu.

Adevărul, 10 feb 2010

Atunci, de ce a minţit Adrian Streinu-Cercel, când a declarat pe posturile de televiziune că diagnosticul, în cazul lui Toni Tecuceanu a fost clar de infecţie cu virusul AH1N1??? Pentru că ştia că spitalul pe care îl conduce este responsabil, sau pentru a împinge miile de fraieri să se vaccineze?

toni tecuceanu

Gerul, mai periculos decât gripa porcină?

De la semnalarea primului caz de gripă porcină în România, pe 26 mai 2009 şi până azi, au fost declarate 114 decese datorate virusului AH1N1.

Codul galben de avertizare pentru ger a fost declarat pe 22 ianuarie, deci nici măcar de o săptămână şi deja sunt înregistraţi 45 de morţi de pe urma frigului.

Să înţeleg de aici că, dacă gerul ar dura mai mult de o lună, ar bate la cur, rău de tot, gripa porcină???! Fir-ar mama ei de pandemie!

ger

În curând va începe campania de vaccinare cu antigel! :lol:

Urmează un nou val de îmbolnăviri cu AH1N1 – Pro TV manipulează din nou

Panica şi isteria create în jurul aşa-zisei pandemii de gripă porcină s-au mai domolit. Lumea nu se mai înghesuie la centrele de vaccinare, 18 dintre acestea închizându-se în ultimele zile, din lipsă de cereri.

Pro TV nu se lasă însă. Ei au o misiune de îndeplinit şi trebuie să o ducă până la capăt. Populaţia trebuie înfricoşată cu orice preţ şi împisă la vaccinare.

Virusul AH1N1 nu ne dă pace nici în perioada următoare. Epidemiologii se asteaptă ca numărul îmbolnăvirilor să crească, deoarece lumea a revenit la serviciu sau la scoală, după vacanţă.

Asta spune Andreea Esca cu o privire de găină speriată.

Deci, la o simplă analiză a textului, tragem concluzia că nu este vorba despre o certitudine ştiinţifică, ci doar de o presupunere. Oricine îşi poate închipui că, odată cu reîntoarcerea oamenilor la lucru (de remarcat că asta s-a produs cu 2 săptămâni în urmă) şi a elevilor la şcoală, şansele transmiterii unor boli cresc considerabil.

Dar pentru a da credibilitate acestor presupuneri se apelează la tehnica de propagandă numită “apelul la autoritate”, introducându-se în text termenul “epidemiologi”, adică specialişti cu greutate, dom’le!

Mai departe:

Să nu uităm nici de vremea schimbătoare, care favorizează circulaţia virusului.

Din nou presupuneri şi generalităţi, care nu sunt neapărat adevărate, o altă tehnică de propagandă şi manipulare.

Şi finalul apoteotic:

În ultimele 24 de ore, 123 de români au fost diagnosticaţi cu gripa nouă, iar o femeie bolnavă de cancer a murit în urma complicaţiilor date de virus.

Numarul îmbolnăvirilor a ajuns la peste 6.700 de persoane.

108 au decedat.

Domnilor, deci să fie clar, dacă nu contacta virusul, femeia aia nu murea de cancer, sub nicio formă!

Aici avem parte de manipulare prin statistici. Pe lângă faptul că eu personal cred că nici măcar 0,1% din cazurile raportate au vreo legătură cu gripa porcină, cifrele sunt prezentate înşelător. Ni se spune că numărul îmbolnăvirilor a ajuns la 6.700, dar nu ni se precizează că mulţi dintre cei care au fost incluşi în acest număr, deja s-au vindecat, deci numărul nu mai este valabil.

Pe urmă trebuie să vă imaginaţi cam cât reprezintă 6.700 de oameni la o populaţie de circa 20 de milioane, cât are România, ca să vorbeşti despre o epidemie.

În materialul video este prezentă o altă tehnică de propagandă numită “puterea exemplului” sau “efectul de turmă”: ni se arată o seringă şi un bărbat care se vaccinează, acest lucru fiind pentru noi un imbold de a urma exemplul celor care se (mai) vaccinează.

Eva Uhlin alergică la paracetamol – Pro TV manipulează din nou

Citesc pe site-ul stirileprotv.ro o ştire despre o adolescentă de 19 ani din Suedia care a fost desfigurată după ce a luat paracetamol ca să-şi trateze răceala.

Titlul articolului este “Monstru după ce a luat paracetamol!” şi în continuare putem citi următoarele:

Eva Uhlin, o suedeză de 19 ani, a văzut moartea cu ochii după ce a înghiţit paracetamol ca să-şi trateze răceala. A făcut o reacţie alergică puternică care a desfigurat-o.

Aceasta este fotografia postată în articol

eva uhlin

Iar la final putem citi următoarele:

Acum, la mai bine de patru ani de la momentul în care paracetamolul a fost cât pe ce s-o ucidă, Eva Uhlin şi-a făcut apariţia în public. Arată de nerecunoscut.

Deci ce concluzie rapidă poate trage de aici cititorul? Cu imaginea fetei desfigurată în prim-plan şi cu ultima propoziţie în care ni se spune că suedeza arată “de nerecunoscut”, am fi tentaţi să credem că aşa arată ea după 4 ani de la incident, nu? Deoarece nu ni se explică ce înseamnă acest “de nerecunoscut”: este desfigurată sau arată exact ca înainte?

În ediţia online a ziarului britanic Daily Mail aceeaşi ştire are un titlu care prezintă lucrurile în cu totul altă lumină: “Miraculous recovery of teenager who grew back her face after suffering ‘one-in-a-million’ allergic reaction to paracetamol“, care într-o traducere aproximativă ar însemna, “Recuperare miraculoasă a unei adolescente căreia i s-a regenerat faţa după ce a suferit o reacţie alergică de unu-la un milion faţă de paracetamol”. Deci ni se spune de la bun început că fata s-a refăcut complet.

Imaginea din articol este aceasta.

eva uhlin daily mail

Deci este foarte clar că Eva Uhlin arată acum normal şi acum 4 ani arăta aşa cum a prezentat-o Pro TV.

Într-un alt articol de aici ni se spune că adolescenta suedeză ar fi luat de fapt Tylenol, care este din punct de vedere comercial un medicament diferit, ca prezentare, de popularul paracetamol românesc. Deşi substanţa activă este tot paracetamolul, în cazul Tylenol-ului pot fi folosiţi alţi excipienţi care ar putea cauza alergii.

Care ar putea fi scopul acestei manipulări, mai precis care este mesajul pe care Pro TV doreşte să-l transmită? Păi ar putea fi următorul:

Paracetamolul este periculos, vă desfigurează, dacă aveţi gripă, mai bine VACCINAŢI-VĂ!

Asta în contextul în care Pro TV a desfăşurat cea mai agresivă campanie de isterizare a populaţiei în legătură cu gripa porcină şi virusul AH1N1.

În interesul cui desfăşoară această propagandă, numai ei ne pot spune!

Paul Tecuceanu, despre moartea fratelui său, Toni Tecuceanu

Citez din Paul Tecuceanu (Romania Vorbeste): Durerea unui frate…:
Romanii au o vorba: “mortul de la groapa nu se mai intoarce”. Asa este, oricat de mult mi-as dori, nu il voi mai vedea niciodata pe fratele meu in aceasta lume. Acest gand este trist, dureros, sfasietor, insa trebuie sa-l accept. Si il accept, dar tot nu am liniste. De cand fratele meu a parasit aceasta lume, imi vin in minte tot felul de intrebari… “De ce Toni nu s-a dus din timp la doctor?”, “De ce, cand speram ca isi revine, a murit?”, “De ce Dumnezeu a vrut sa-l ia de langa mine atat de devreme?”. Niciun raspuns…

Incerc sa fiu tare, insa sunt nelinistit. Imi amintesc exact toate vorbele pe care medicii mi le-au spus in cele 11 zile in care Toni a fost internat la terapie intensiva, la Institutul “Matei Bals”. Ceva nu se leaga! Informatiile pe care le-am primit se bat cap in cap. Profesorul Adrian Streinu-Cercel afirma raspicat: “Toni Tecuceanu a murit de gripa porcina”. Degeaba, nu am liniste.

Fratele meu a fost internat la spital in noaptea de 24 spre 25 decembrie 2009 in stare grava. Plamanii i-au fost afectati aproape in totalitate. Doar varfurile plamanilor mai erau sanatoase. Medicii au spun inca de atunci ca sansele de supravietuire sunt mici, iar dupa simptome erau convinsi ca este vorba de gripa porcina.

I s-au facut doua teste, iar rezultatele au fost negative. Abia dupa ce i s-a luat a treia oara din secretie, rezultatul a fost pozitiv. Initial, medicii mi-au spus ca Toni avea virusul AH1N1 in organism de opt zile. Apoi, profesorul Adrian Streinu-Cercel a anuntat ca acest virus se instalase in organismul fratelui meu de trei zile. Mai mult, uneia dintre ”bebelusele” de la Cronica Carcotasilor i s-a spus, de catre medici: “Toni Tecuceanu nu are gripa porcina”. Ciudat, nu? Asta nu e tot! Racit fiind, Toni a petrecut foarte mult timp alaturi de carcotasi. Oana Ionita chiar a mancat din mancarea lui. Au mancat unul dupa altul. Au respirat acelasi aer. Au mers in aceeasi masina. Totusi, niciunul dintre ei nu s-a imbolnavit, desi medicii au anuntat ca in lume este pandemie si ca gripa porcina are contagiozitate foarte mare. In plus, cu cateva zile inainte de a fi internat la spital, Toni a acordat un interviu unui jurnalist de la Adevarul timp de trei ore. Intalnirea a avut loc in casa fratelui meu, care nu se simtea deloc bine. Cu toate acestea, ziaristul respectiv nu a contractat nici el boala. Nimeni dintre cei ce au intrat in contact direct cu el, in perioada de trei zile de cand zicea profesorul Adrian Streinu-Cercel ca Toni contactase virusul, nu a fost infectat cu virusul AH1N1.

Pe parcursul zilelor in care Toni a fost internat la terapie intensiva la “Matei Bals”, medicii mi-au spus ca, in afara plamanilor, celelalte organe ale fratelui meu nu sunt afectate. Apoi, dupa necropsie, m-au anuntat ca toate organele i-au fost afectate. Alta ciudatenie, nu? Si, totusi, lucrurile bizare nu se opresc aici. In ziua in care fratele meu a incetat din viata, doctorii mi-au spus ca a murit, cel mai probabil, din cauza unui infarct. Apoi, dupa efectuarea necropsiei, am intrebat: “Care a fost cauza decesului?”. Mi s-a raspuns ca inca nu se stie cu exactitate si ca in foile oficiale au trecut ”Insuficienta cardio-respiratorie acuta, bronhopneumopatie acuta bilaterala si obezitate-gradul II”. Am intrebat de infarct… “Cauza decesului o puteti afla peste trei saptamani, dupa ce vom analiza totul la microscop. Daca a fost vorba de infarct, vom vedea la microscop”, a fost raspunsul, cel putin ciudat, care mi-a fost oferit.

Acum, dupa moartea lui Toni, toti romanii dau navala la spitale pentru a se vaccina. Se vorbeste de “Fenomenul Tecuceanu”Oare e un fenomen sau doar o manipulare fara scrupule? Nu stiu…

Profesorul Streinu-Cercel sustine ca vaccinul nu are efecte secundare. Eu am aflat, din surse medicale, ca acest vaccin nu este prea indicat, ca dupa un an incepe sa atace organismul. Probabil, nu voi primi niciodata raspunsuri la aceste nedumeriri, insa nu vreau ca moartea fratelui meu sa fie folosita in scopuri murdare.Eu nu am putere, insa sunt convins ca Bunul Dumnezeu va face lumina in acest caz. (Paul Tecuceanu)

Articol preluat de la Saccsiv

10 indicii că ai fost spălat pe creier

Dacă te regăseşti în câteva din punctele enumerate mai jos e clar că ai fost bine spălat pe creier de propaganda mass-media şi ai o capacitate de a gândi critic şi obiectiv drastic diminuată.

  1. L-ai votat pe Băsescu.
  2. Consideri că Băsescu este singura şansă pentru România.
  3. Te-ai vaccinat împotriva gripei porcine.
  4. Crezi că există încălzire globală şi aceasta este provocată de CO2-ul produs de activitatea umană.
  5. Crezi că planeta este suprapopulată şi nu ne mai poate hrăni pe toţi.
  6. Ai făcut credite pentru nevoi personale.
  7. Crezi că banii în sine au valoare.
  8. Eşti de părere că democraţia e o realitate a zilelor noastre şi nu o utopie.
  9. Eşti convins că în 1969 americanii au ajuns pe Lună.
  10. Consideri că în decembrie 1989 a avut loc o revoluţie a maselor populare care ne-a adus libertatea.

Microbiologul român Vania Atudorei este manager general al companiei farmaceutice canadiene Sterigen.

În luna august a acestui an cercetătorul român a acordat un interviu în cadrul emisiunii “Observator ştiinţific” de la Radio Cluj. Printre alte dezvăluiri interesante legate de mafia din industria farmaceutică, Vania Atudorei vorbeşte şi despre controversata “pandemie” a gripei porcine, scoţând la iveală faptul că este vorba doar de propagandă şi manipulare în spatele cărora se află mari corporaţii producătoare de medicamente ce urmăresc obţinerea de profituri fabuloase.

Am preluat un fragment din acest interviu pe care îl puteţi asculta intergral la sfţrşitul acestui articol:

- Se face o afirmatie referitoare la cancer, cum ca, de fapt, industria farmaceutica din intreaga lume este cea care nu permite rezolvarea cancerului, pentru ca ar exista deja medicamente, dar industriei farmaceutice ii este mai profitabil sa produca citostatice.

- Partial este adevarat. Industria farmaceutica este si o industrie necinstita, este si o industrie ipocrita, este si o industrie care vrea sa faca profituri si le face din plin. Pot sa va dau un exemplu. Tratam sinuzita cu antibiotice – se folosea la inceput tetraciclina si s-a descoperit un alt antibiotic de 10 ori mai puternic, iar industria farmaceutica nu voia sa-l fabrice, desi era mult mai eficient si trebuia luat numai o data pe zi, iar nu de 3-4 ori pe zi ca tetraciclina, iar industria farmaceutica a zis: “Eu deja am instalatii care m-au costat milioane si miliarde de dolari, eu ce fac cu instalatiile astea si cu vechile antibiotice?”. Este si o industrie care vrea sa faca profituri si care este conservatoare. La un moment dat, sigur ca exista boli pentru care sunt tratamente care, daca sunt prea ieftine, nu le convine pentru ca nu fac profituri.

Medicamentele nu sunt totdeauna eficiente. Si sa va dau un exemplu. Vaccinul pentru gripa care s-a fabricat anul trecut a fost eficient numai in 40-45% din cazuri. Deci sa nu ne facem iluzii ca este o industrie sfanta, careia nu avem nimic sa-i reprosam, impecabila… Etica e departe de asta. In fond, industria asta, in general, este privata, este pe mana unor oameni de afaceri, si ce-i intereseaza pe ei sunt castigurile.

- Se vorbeste tot de mana unor oameni de afaceri si cand este vorba de acest virus AH1N1, gripa porcina. Care este punctul dvs. de vedere, ca microbiolog? Cat este adevar si cat este neadevar?

- Adevar este, sa zicem, 30%, neadevar este 70%. Sunt convins ca unii ziaristi au fost PLATITI ca sa faca mult zgomot pentru nimic.

- De cine au fost platiti?

- De companiile farmaceutice care fabrica vaccinurile gripei si care fabrica medicamente pentru gripa. Pentru ca exista numai doua companii farmaceutice in lume care fabrica niste medicamente pentru gripa, medicamente care sunt mai mult sau mai putin eficiente… nu sunt eficiente nici macar pentru 50% din populatie. Este vorba de compania Hoffmann-La Roche din Basel, Elvetia, care fabrica Tamiflu si este vorba de cea mai mare companie din Anglia, GlaxoSmithKline. Iar aceste companii au tot interesul sa-si vanda medicamentele si sa faca profituri foarte mari. Foarte multe tari, in paranoia [psihoza, n.n.] asta, au cumparat cantitati extraordinare, de milioane si milioane de dolari, care vor expira si vor fi aruncate. Si medicamentele astea sunt cumparate din banii publici, din impozitele si taxele noastre.

(…) Va dau ca exemplu gripa aviara. Acum doi ani a fost paranoia [psihoza, n.n.] cu gripa aviara? Da. Au fost prognosticuri ca aceasta gripa se va transforma intr-o pandemie? Da. N-a fost nici macar o epidemie la nivelul unei tari, dar o pandemie [iar anul acesta este stiut ca  OMS a schimbat definitia pandemiei, reducand conditiile, ca sa o poata declara, n.n.]. Gripa la pasari si la porci exista de cand au aparut speciile acestea pe pamant. Nu este ceva nou. Gripa vine in fiecare an din Hong-Kong, pentru ca acolo sunt sate unde chinezii dorm in aceeasi camera cu ratele, cu gainile, cu porcii, iar virusurile acestea animale se transmit la om, uneori sufera mutatii. Si astazi cu traficul de avioane transportand peste un miliard de pasageri in fiecare an, ceea ce reprezinta mult raportat la populatia planetei… Deci in fiecare an avem gripa, nu este ceva nou. Stiti dvs. ca in fiecare an mor mult mai multi oameni de gripa decat de SIDA? Si cine mor? Mor persoanele in varsta care au o imunitate scazuta, bineinteles, mor cei care au imunitate deficienta…

Se face mult zgomot pentru nimic! Daca era, intr-adevar, sa fie o pandemie, cum a fost in anul 1918, cand se estimeaza ca au fost intre 10-20 milioane de morti de gripa… o pandemie se propaga repede, nu se propaga asa, ca azi au murit 10, si maine mai mor 5, poimaine mai mor 2, s.a.m.d. …

(…) Se iau si niste masuri. Problema este sa nu se cada in paranoia si intr-o extrema, sa nu se exagereze. Pentru ca in cazul gripei aviare s-au cheltuit miliarde de dolari. Au fost tari care au cumparat medicamente, care au cumparat vaccinuri, intre timp toate acestea au expirat si au fost aruncate. Or, banii astia erau din buzunarele noastre si nu erau justificati! Au fost niste exagerari. Uneori este o paranoia care este dorita. De ce? Pentru ca in acest timp… toate companiile care fabrica masti isi vand mastile… Si mastile astea au o eficacitate ZERO! Mastile astea sunt praf in ochii nostri, n-au nicio eficienta! Si totusi sunt tari care cumpara miliarde de masti ca sa protejeze populatia. Hai sa fim seriosi! (vezi, la noi, stirea de acum 2 zile: Vor fi distribuite 7.000 de măşti şi 60.000 de litri de dezinfectanţi în şcolile din Bucureşti si comunicatul CSAT-ului in care “s-a luat decizia suplimentarii fondurilor pentru achizitia de echipamente, medicamente, mijloace de protectie si vaccinuri”. ). (…)

Politica farmaceutica o fac oamenii de afaceri, milionarii si miliardarii, in cardasie cu guvernele…

Industria farmaceutica este pe primul loc (ca profit), pentru ca ei pot sa fabrice un medicament cu un dolar si sa-l vanda cu 20 de dolari…

(…) Pe glob, la ora actuala, exista 40.000 de medicamente diferite. Organizatia Mondiala a Sanatatii a facut o lista de medicamente esentiale. Stiti cate a retinut? 300. Va dati seama, din 300, care sunt esentiale, si tu ai ajuns la 40000? Daca mergem in farmacii si aruncam la gunoi jumatate din medicamentele care sunt acolo, populatia va fi mai sanatoasa, asta pot sa v-o garantez.. “

Sursa text: Război întru Cuvânt

Ascultaţi interviul integral aici.


VANIA ATUDOREI, microbiologist,

specialist de top in Canada – ADEVARUL NEPLACUT DESPRE INDUSTRIA FARMACEUTICA ROSTIT DE UN

INSIDER. DEMASCAREA MINCIUNII GRIPEI PORCINE!
Asculta mai multe audio

Evenimente

Vaccinarea împotriva gripei porcine, ordin venit din afara ţării

Pentru că ordinele Organizaţiei Mondiale a Sănătaţii, anume de imunizare a cel puţin 20% din populaţie împotriva virusului A/H1N1, trebuie respectate, şi nicidecum comentate,  Ministerul Sănătăţii caută tot felul de metode de convingere a românilor că trebuie să se vaccineze. Ultima metodă o constituie ameninţarea cu suportarea tratamentului din buzunarul propriu  de către toţi cei care nu se vor vaccina, dar se vor îmbolnăvi de gripă porcină.

Ministerul Sănătaţii pregăteşte chiar un ordin de ministru care va stipula că persoanele care fac parte din  grupele de risc şi refuză vaccinarea împotriva gripei A/H1N1 îşi vor plăti tratamentul în cazul în care se vor îmbolnăvi. Aceeaşi “bucurie” i se pregăteşte şi personalului medico-sanitar care refuză imunizarea. Măsura, care, practic, va băga mâna în buzunarul românilor, a fost determinată de faptul că până acum doar 30.000 de persoane din categoriile de risc s-au vaccinat.
“Din păcate, doar atâtea persoane s-au vaccinat şi este un număr infim faţă
de posibilitatea pe care o are România, care are un vaccin propriu foarte bun. E păcat să dăm cu piciorul ocaziei de imunizare, deoarece acest lucru înseamnă creşterea numărului de decese. Am pus la dispoziţie 1,34 milioane de doze şi, cu toate acestea, s-au vaccinat prea puţine persoane”, spune prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.

Acesta a mai precizat că de săptămâna trecută au fost oprite testele pentru depistarea gripei porcine, pe motiv că s-ar cheltui bani de pomană, având în vedere ca 95% din totalul infecţiilor de căi respiratorii superioare şi inferioare ar fi date de virusul A/H1N1 şi doar 5% de celelalte 200 de virusuri.
“Eu nu îi vaccinez pe români cu forţa, dar, dacă se îmbolnăvesc, îi voi obliga să-şi plătească tratamentul. În condiţii de pandemie, eu înteleg să îi protejez şi singura metodă este vaccinarea. Eu am un singur obiectiv, să reduc numărul de decese din cauza gripei porcine şi altceva nu mă interesează”, ne-a mai spus profesorul Streinu-Cercel.

Afirmaţiile secretarului de stat sunt deja uluitoare, mai ales că o lege, cea a asigurărilor sociale de sănătate, nu se poate modifica printr-un ordin de ministru, chit că se motivează prin pandemie şi se face trimitere chiar la Codul Penal. Mai direct spus, românii care se vor îmbolnăvi de gripă porcină sunt deja asimilaţi cu infractorii şi, dacă vor avea acest ghinion, vor fi obligaţi să-şi plătească spitalizarea, autorităţile medicale asigurând doar asistenţa medicală, cum a subliniat profesorul Cercel.

Ceea ce uită secretarul de stat este că, în decurs de două săptămâni, sfârşitul lunii noiembrie şi începutul lunii decembrie, s-au înregistrat 22 de decese pe motiv de complicaţii generate de gripa sezonieră. De ce pentru aceasta nu se face aceeaşi reclamă a vaccinurilor?  Simplu, pentru că nu aceasta este prioritatea OMS.

Măsurile propuse de profesorul Cercel sunt contrazise de prof. dr. Petru Calistru de la Institutul de Boli Infecţioase “Victor Babeş” din Capitală, care subliniază că în România avem de-a face doar cu a respecta ordinele venite din afara ţării. “Nu se poate aşa ceva şi nici nu are cum. Legea asigurărilor de sănătate nu poate fi ştearsă cu buretele. Nu putem pe date statistice să facem seroepidemiologie. Diagnosticul de gripă A/H1N1 este riguros, centralizat şi sunt necesare teste, deci nu se poate renunţa la testări pe motiv că ar fi bani cheltuiţi aiurea. De fapt, este vorba de a respecta ordinele de la OMS. Dacă acest organism a stabilit că 20% din populaţie trebuie să fie protejate (că restul de 80% pot să moară, nu?), atunci trebuie să îi înţelegem şi pe cei de la Ministerul Sănătaţii. E limpede că aceste vaccinuri trebuie consumate, să nu rămână cu ele neutilizate.

Acum nu se mai cuceresc ţările cu sabia, ci economic, forţându-le să achiziţioneze şi ceea ce nu trebuie. Tot sistemul sanitar mondial nu mai este pus în slujba individului, ci a producătorilor de medicamente şi echipamente medicale. Nu mai există grija faţă de individ, ci doar de stimulare a consumului. Una este să tratezi un pacient care are nevoie şi alta să arunci cu antivirale şi să laşi însă oamenii fără de nici unele – fără mâncare, o locuinţă încălzită etc. Totul este un joc economic mondial. Este suficient să ne uităm şi să vedem că preşedintele Obama este cel mai înverşunat agent de vânzări din lume pentru vaccinul împotriva gripei porcine, iar preşedinta OMS era chiar fericită când a anunţat că există pandemie. Această gripă nu a apărut acum, unele studii japoneze arată că virusul gripal A/H1N1 este de cel puţin 30 de ani, poate chiar 100″, ne-a declarat profesorul Calistru.

Diagnostic statistic prin modele matematice

Potrivit Ministerului Sănătaţii, în ultimele 24 de ore au fost confirmate 81 de cazuri noi de gripă cu virusul A/H1N1 şi s-au înregistrat două decese la persoane cu boli asociate. În total este vorba de 4.485 de cazuri de gripă A/H1N1, dintre care 27 de decese, ceea ce înseamnă o rată a fatalităţii de 0,52%. Curios este însă cum Ministerului Sănătaţii mai spune că se tot confirmă noi cazuri de gripă A/H1N1 dacă secretarul de stat Streinu-Cercel spune că încă de săptămâna trecută a oprit testele pentru depistarea gripei porcine? Se pare că şi atunci când este vorba de viaţa unui om, Ministerului Sănătaţii se foloseşte doar de date statistice şi modele matematice în stabilirea diagnosticului.

Articol semnat Aida Dănăilă în România Liberă, joi 17 decembrie 2009

swine_flu_vaccine