Scriitorul, jurnalistul şi analistul politic american Webster G. Tarpley, cunoscut ca un vechi cercetător al teoriilor conspiraţiei, vorbeşte într-o apariţie la Press TV despre rolul guvernului şi sistemului bancar american în declanşarea crizei europene şi scopurile urmărite de acestea.

În opinia sa, criza financiară din Europa este rezultatul atacului guvernelor american şi britanic asupra monedei euro cu scopul de a recâştiga încrederea în dolar şi lira sterlină, care au suferit de pe urma planului de salvare a băncilor falimentare din sistemul financiar anglo-saxon, în urma crizei din 2008.

Ceea ce au făcut băncile americane şi guvernul SUA în ultimele zile a fost să creeze o stare de panică în Europa care să determine deponenţii băncilor comerciale europene să se orienteze către dolar sau alte valute. Prin prăbuşirea monedei euro se urmăreşte o depresie economică în Europa, care are ca scop final o criză economică globală.

Trapley mai spune că Marea Britanie nu a fost niciodată un membru onest al Uniunii Europene, rolul său fiind acela de a sabota interesele Uniunii, adică este de fapt un „cal troian”, menit să servească interesele speculatorilor din „City of London”, zona autonomă din inima Londrei care reprezintă centrul financiar mondial.

Am să vă explic care este, după cum am înţeles eu, schema prin care, chipurile, zona euro şi stabilitatea Uniunii Europene vor fi salvate.

După ce am înghiţit cu toţii gogoaşa uriaşă cu criza europeană a datoriilor suverane şi prăbuşirea iminentă a monedei euro (fără să ni se explice exact ce înseamnă asta) şi această gogoaşă a fost umflată enorm de mass-media, a urmat Summit-ul UE în urma căruia s-a adoptat planul de „salvare” a zonei euro.

Acest plan este însă o uriaşă schemă de fraudare a statelor europene, o inginerie financiară, menită să salveze în realitate nu Europa şi moneda euro, ci sistemul financiar american care stă să se prăbuşească.

În urma reuniunii Consiliului European de la Bruxelles s-a stabilit că UE va acorda o contribuţie de circa 200 de miliarde euro la FMI, din care 150 de miliarde contribuţie a statelor din zona euro şi 50 de miliarde – contribuţie a statelor non-euro.

Mecanismul financiar pentru salvarea euro ar fi cam următorul: băncile naţionale ale statelor membre vor furniza bani Băncii Centrale Europene, care îi va trimite mai departe la FMI, pentru ca acesta să împrumute apoi, bineînţeles cu dobândă, statele UE cu probleme.

Asta se întâmplă deoarece, conform legii, băncile naţionale (cum ar fi BNR de exemplu) nu au voie să susţină bugetele statelor şi conform aceluiaşi principiu, probabil nici Banca Centrală Europeană, care din întâmplare este şi cea care tipăreşte moneda euro, nu are voie să administreze fondul de salvare al Europei, deci trebuie să-l paseze unei instituţii financiare cu sediul la Washington.

Ca să facem o comparaţie, să ne imaginăm că un bloc are restanţe la întreţinere şi asociaţia de proprietari, în loc să creeze un fond de siguranţă din care să plătească facturile, strânge banii de la fiecare locatar în parte şi îi dă pe toţi lui nea Vasile care e cămătar, pentru ca acesta să împrumute fiecare proprietar de aparament care are restanţe, bineînţeles cu o dobândă consistentă. Cam aşa e şi cu aşa-zisa salvare a Europei!

Este clar că avem de-a face cu o schemă financiară, menită să recapitalizeze sistemul financiar global ce are centrul de comandă în SUA şi Marea Britanie. Poate aţi observat până acum că englezii, deşi fac parte din UE s-au ţinut mereu departe de clubul fraierilor, numit „zona euro”. Scopul acestei manevre este evident creşterea controlului exercitat de Oculta Financiară Mondială, asupra sistemului bancar european şi al statelor membre UE.

Ca dovadă în plus că aşa este stă şi faptul că înainte de Summit-ul UE, a avut loc la Washington Summit-ul UE – SUA, unde preşedintele Uninunii Europene, Herman Van Rompuy a fost informat de punerea în aplicare a acestei inginerii de aşa-zisă salvare a stabilităţii Europei. La aceasta mai putem adăuga şi zelul lui Traian Băsescu  în susţinerea acestor măsuri, stabilite la Bruxelles, având în vedere că preşedintele României este un admirator şi un slujitor devotat până la sacrificiu al „Marelui Licurici”.

Titlul original de pe burtiera de la RTV, era “România plăteşte, românii decontează”, dar având în vedere că azi, în multe privinţe, România înseamnă Băsescu, am considerat că e mai potrivit să spun aşa.

România este de fapt Băsescu, pentru că acesta ia decizii în numele ţării fără să se consulte cu nimeni şi pune în pericol soarta a milioane de români, acţionând numai după ureche şi după toanele sale de moment.

Înainte de a pleca la Bruxelles la Summit-ul UE unde s-a discutat mult trâmbiţata şi aşa-zisa salvare a zonei euro, Băsescu se dădea atotştiutor şi propunea, la o conferinţă de presă, soluţii din partea României, pentru salvarea zonei euro:

Şeful statului s-a arătat de părere că schimbările ar trebui să fie făcute în două etape, prima fiind modificarea articolului 12 din tratat, cel privind deficitele excesive, care nu necesită ratificare de către parlamentele naţionale sau, în unele cazuri, de populaţiile anumitor state, prin referendum. În opinia sa, această variantă e una mai rapidă, fiind necesară în condiţiile de acum, când e nevoie de măsuri urgente.

Prin schimbarea articolului 12, ţările UE vor trebui să se încadreze într-o anumită limită a deficitului bugetar şi într-o limită de maxim 60% din PIB a datoriei naţionale. Modificarea ar trebui să aibă doar avizul consultativ al Parlamentului European şi al Băncii Centrale Europene.

A doua etapă, care poate dura până la doi ani, ar viza schimbarea tratatului de bază al UE, astfel încât să existe şi sancţiuni automate pentru ţările care nu îşi respectă limitele de deficit, astfel încât celelalte state comunitare să nu fie nevoie să plătească pentru ele.

Sursa: Ziare.com

Aici putem observa şi o tentativă abilă de a forţa schimbarea Constituţiei României, sub pretextul aplicării acestor noi prevederi din modificările tratatelor UE.

Acum după ce Summit-ul s-a terminat, Băsescu vrea să demonstreze nu numai că este expert în politici fiscale şi bugetare, dar şi că este un mare specialist în economie:

Traian Băsescu a declarat, după reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, că s-a stabilit că UE va acorda o contribuţie de circa 200 de miliarde euro la FMI, din care 150 de miliarde contribuţie a statelor din zona euro şi 50 de miliarde – contribuţie a statelor non-euro.

Şeful statului a precizat că statele care sunt în acord cu Fondul nu trebuie să participe la această contribuţie şi a arătat că nimeni nu a ridicat problema ca aceste state să contribuie la împrumut.

“România n-ar fi incapabilă să participe – n-aş vrea să fie titlu – pentru că sunt diverse moduri de a participa”, a spus preşedintele, oferind exemplul creării unui plasament la BNR.

El a adăugat că “nu avem un excedent care să ne permită să facem cadouri”.

“Nu este o ofertă dar, dacă ni s-ar cere, nu suntem o ţară neputincioasă, putem reacţiona”, a spus Băsescu.

Sursa: RTV

Ce înţeleg eu de aici este că preşedintele speră că România va fi scutită de o parte din datoria la FMI, care este scadentă la anul, în contul acestei contribuţii la fondul de salvare a zonei euro. Iar rezultatul cel mai probabil este că România se va alege cu o datorie enormă în plus, pe care o va plăti tot poporul român şi aşa sărăcit şi chinuit inutil până acum de deciziile bezmetice ale lui Băsescu.

Toate astea se întâmplă în condiţiile în care România nu face parte din zona euro, deci nu are nicio obligaţie şi nu a beneficiat de mai nimic de pe urma calităţii de membru UE. Iar acum preşedintele nostru drag vrea să forţeze adoptarea monedei, când mai toate statele europene caută să fugă de ea şi să introducă în Constituţie nişte prevederi care vor distruge definitiv economia naţională, care e şi aşa pe butuci.

Pentru a ţine sub control datoriile Europei, statele membre au impus măsuri stricte de austeritate, cei din Sud fiind afectaţi cel mai mult. Deoarece milioane de şomeri din Spania se bat pe puţinele locuri de muncă, care mai sunt, cei tineri şi talentaţi aplică pentru slujbe în străinătate.

Acest lucru poate începe ca o simplă călătorie, de exemplu în Peru sau Argentina, dar odată ce au ajuns acolo, mulţi spanioli îşi dau seama că există posibilităţi mult mai multe pentru ei în afara Spaniei. Mai mult de 1,5 milioane de spanioli au în prezent reşedinţa în afara ţării lor de origine, potrivit celor mai recente statistici.

Mulţi dintre ei au părăsit ţara în ultimii doi ani, cum ar fi de exemplu Martixell Diaz, o jurnalistă din Madrid, care s-a mutat în Argentina în urmă cu doi ani.

“Încă de pe atunci oamenii îşi pierdeau locurile de muncă. Toţi prietenii mei din facultate au fost fie concediaţi, fie au căutat ceva nou, fie au văzut cum salariile le sunt tăiate. Situaţia era grea atunci – acum, la mai bine de un an, e chiar mai rău “, a declarat ea pentru RT.

La mai mult de 24%, rata şomajului în Spania este una din cele mai mari din zona euro. Să plăteşti rata lunară la un credit ipotecar, este o provocare pentru mulţi şi evacuările au devenit o privelişte tristă, dar familiară. Nu e de mirare că mulţi încep să caute o cale de ieşire din ceea ce pare a fi o situaţie disperată.

“Acum, oamenii au căpătat o vedere foarte sumbră faţă de situaţie şi viitorul pe termen lung şi o mulţime de spanioli caută să se mute în străinătate”, spune Guy Hedgecoe, co-editor al site-ului spaniol de ştiri Iberosphere.

Din nefericire pentru Spania, ei par a fi exact genul de oameni care ar trebui să rămână în ţară – tineri de vârstă mijlocie, bine educaţi, oameni care vorbesc două limbi sau mai multe.

“Fireşte, dacă nu există locuri de muncă în Spania, oamenii trebuie să meargă în altă parte, asta însemnând Europa sau America Latină”, crede Diaz.

De fapt, situaţia din Spania pare atât de disperată, încât chiar şi cei care au emigrat aici, acum câţiva ani, de asemenea îşi fac bagajele şi se întorc înapoi acasă. Nu este o surpriză, deoarece chiar şi cetăţenii spanioli se luptă pentru a găsi locuri de muncă, şi le primesc preferenţial faţă de muncitorii imigranţi.

“Timp de mulţi ani am avut un flux de migraţie pozitiv – adică, mai multe persoane care intrau în ţară. Acum e negativ. Fiecare familie ar putea înşira propriile motive pentru a pleca, dar cred că criza economică care ne-a lovit este principalul motiv”, explică Salvador Victoria, consilier pe probleme sociale la Consiliul Local din Madrid.

Recentele alegeri generale au arătat căderea Partidului Socialist de stânga, care a făcut loc pentru Partidul Popular de dreapta. Dar mulţi economişti sunt de acord că, indiferent cine este la putere, va trebui să urmeze calea spinoasă a măsurilor de punere în aplicare a unor măsuri de şi mai mare austeritate. Acest lucru înseamnă că tinerii străluciţi, disperaţi după un loc de muncă, vor continua să caute oportunităţi în altă parte.

Sursa: RT

Aţi observat că în ultimul timp s-au înmulţit semnificativ ştirile, emisiunile, dezbaterile televizate, documentarele şi filmele artistice legate de Al Doilea Război Mondial?

Zeci de ştiri despre noi dezvăluiri legate de moartrea lui Hitler, despre speculaţii legate de presupusa lui sinucidere, despre obiecte scoase la licitaţie, care au aparţinut fostului dictator nazist.

Ieri a apărut pe Internet un material video în care era prezentată asasinarea lui Benito Mussolini, liderul fascist italian.

În România s-a vorbit mult în ultimul timp despre regele Mihai şi despre rolul său în conflagraţia mondială de acum 70 de ani. De asemenea au fost multe discuţii şi dezabateri legate de Mareşalul Ion Antonescu, despre persecuţiile şi masacrarea evreilor în timpul guvernării sale şi alte evenimente din acea perioadă tulbure a istoriei.

Pe de altă parte, o serie de mari economişti de talie mondială cum ar fi Paul Krugman şi Nouriel Roubini, după ce ne-au speriat luni de zile cu predicţii apocaliptice despre criză şi prăbuşiri financiare, acum profeţesc de zor al treilea război mondial, ca soluţie pentru criză. Asta cu toate că respectivii sunt economişti şi nu au niciun fel de competenţe în domeniul geopoliticii, al ştiinţelor sociale, sau artelor divinatorii.

În ultimul timp, de asemenea, liderii politici şi militari ai marilor puteri au început să agite steagul războiului şi să facă declaraţii belicoase, ameninţări reciproce şi îndemnuri la înarmare şi pregătiri pentru luptă.

Oare de ce se întâmplă toate acestea? E foarte simplu de ghicit! Cei aflaţi în vârful piramidei puterii globale doresc un război planetar. Pentru ei nu este o problemă războiul, deoarece averile lor nu vor avea de suferit, dimpotrivă, proprietăţile lor nu vor fi distruse, iar ei şi familiile lor nu au mers şi nu vor merge niciodată pe front şi nu vor muri, nici nu vor fi schilodiţi în luptă.

În schimb populaţia, oamenii simpli, nu doresc război şi se tem de ideea morţii, a distrugerilor şi haosului. Dacă aţi observat, totdeauna în istorie războaiele sunt pornite de guverne şi purtate de populaţie. Niciodată un popor nu a dorit să năvălească de bună voie peste un altul şi să-l extermine, chiar dacă viaţa a fost grea şi privaţiunile greu de suportat.

În consecinţă este nevoie de această uriaşă propagandă, care să obişnuiască mentalul colectiv că războiul e ceva necesar şi inevitabil, iar când momentul va fi prielnic şi va fi înscenat un atentat, sau un eveniment tragic, ce va fi folosit ca pretext, omenirea să fie pregătită să accepte începerea războiului şi să nu conteste deciziile politice ale guvernelor în acest sens.

Se înmulţesc tot mai mult zvonurile conform cărora, până la sfârşitul anului viitor toate economiile din bănci ale populaţiei globului se vor volatiliza, aşa cum profeţeşte şi pastorul american Lindsey Williams:

Până la sfârşitul lui 2012 toate averile asigurate în bani de hârtie vor fi pierdute. Fondurile de pensii, asigurările, tot ce este pe hârtie va fi pierdut. Elitele nu au averile în hârtie, ci în aur, argint şi teren. Trebuie să vă asiguraţi bunurile imediat.

Sursa: conspir.info

Azi am văzut documentarul “College Conspiracy” de unde am extras două citate, care reflectă cam acelaşi lucru:

Când dolarul SUA se va prăbuşi, numai cei ce au aur şi argint vor putea cumpăra alimente şi alte mărfuri, necesare pentru a supravieţui. Cei ce au cel mai mult aur şi argint, vor avea cea mai bună şansă de a supravieţui colapsului iminent al dolarului SUA.

Realitatea este că orice licean american, care are ceva economii, pe care vrea să le cheltuiască pe facultăţi, ar duce-o mult mai bine, dacă ar investi aceşti bani în argint. Un elev din anii terminali de liceu, cu economii de 30.000$, care ar cumpăra argint, astăzi, ar avea probabil suficienţi bani pentru o casă, peste patru ani, în timp ce toţi prietenii săi ar absolvi facultatea, fără slujbe sau bani ca să cumpere o casă, fiind blocaţi de datorii de sute de mii de dolari şi o hârtie fără valoare, numită licenţă universitară.

Dacă stau bine şi mă gândesc la disperarea cu care străinii încearcă să scoată aurul şi argintul din România, încep să dau tot mai mult crezare acestor zvonuri. S-ar putea ca întreaga lume occidentală şi nu numai, să aibă surpriza să constate la anul că dolarii şi euro nu mai valorează nimic şi că numai cei care au fost destul de şmecheri şi bine informaţi şi au adunat aur şi argint, vor putea vinde şi cumpăra ceva pe lumea asta. Poate că ăsta este până la urmă planul Elitelor de dominaţie mondială.

Să nu uităm că în ultimele săptămâni grecii au retras din bănci peste 5 miliarde de euro, de teama unor falimente, care ar putea duce la incapacitatea de returnare a banilor către populaţie.

De asemenea, noul şef al FMI, Christine Lagarde, într-un discurs la Universitatea de Stat a Ministerului de Finanţe de la Moscova, după o întâlnire cu preşedintele Dmitri Medvedev, a declarat că statele emergente din Europa de Est ar putea rămâne fără finanţare datorită faptului că băncile occidentale îşi reduc activitatea sau expunerea:

Creditorii care au finanţat creşterea economică puternică din Europa de Est înainte de criza din 2008 se află sub presiune din cauza deteriorării calităţii portofoliului de credite şi a încetinirii avansului economic. Regiunea a fost cea mai puternic lovită din lume după prăbuşirea Lehman Brothers în urma cu trei ani şi se confruntă cu pericolul unei noi încetiniri puternice cauzate de criza zonei euro.

“Problema lichidităţii ar putea redeveni de actualitate, întrucat vedem cum unele bănci occidentale se retrag, îşi reduc activitatea sau expunerea”, a spus directorul instituţiei internaţionale.

Remarcile şefului FMI au reluat avertismente ale Băncii Europene pentru reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), din octombrie, potrivit căreia presiunile asupra băncilor europene pentru creşterea ratei de adecvare a capitalului ar putea avea ca rezultat un sprijin mai redus pentru subsidiare. Aproximativ trei sferturi din sectorul bancar din Europa de Est este deţinut de creditori occidentali, precum UniCredit, Erste, Raiffeisen şi Societe Generale.

Sursa: InCont.ro

În Italia, fostul comisar european Mario Monti va forma un nou cabinet pentru a face faţă datoriilor ţării. Având în vedere că guvernele tehnocrate preiau puterea în Grecia şi Italia, sunt liderii pe care nimeni nu i-a votat susceptibili de a face o treabă mai bună decât vechea echipă?

Economistul şi fostul preşedinte al Comisiei UE pentru Concurenţă, Mario Monti a fost de acord să înceapă formarea unui nou guvern italian. El a spus că va ajunge la muncă imediat şi “cu un mare simţ de răspundere şi devotament faţă de naţiunea [italiană]“, citează Associated Press.

Fostul prim-ministru al Italiei, Silvio Berlusconi, a demisionat sâmbătă, după ce parlamentul italian a aprobat noi măsuri de austeritate cerute de Uniunea Europeană.

Şi Mario Monti, care a primit un mandat oficial din partea preşedintelui Giorgio Napolitano, se confruntă acum cu adevărata provocare, aceea de a preveni un faliment italian, care riscă dezmembrarea întregii Uniuni Europene.

Proiectul care a încercat să unească Europa, 17 ţări care împărtăşesc acum o monedă unică, a atras critici acerbe de la bun început.

În 2004, Nigel Farage, membru al Parlamentului European a avertizat: “Am asistat la începutul unei preşedinţii germane necinstite şi de-a dreptul periculoase [care caută] să reînvie constituţia UE, dar să o facă în aşa fel încât să doriţi să evitaţi referendumurile în statele membre-cheie.”

Unii îşi doresc acum să fi luat în seamă avertismentele, acum că, unul după altul, statele membre încep să se agite, Italia fiind cea mai recentă ţară căreia i-a venit rândul să fie supusă controlului.

“Am fost martorii, cel puţin în ultima lună, la o presiune tot mai mare din Europa”, spune jurnalistul politic Fabrizio Maronta. “Şi vorbesc aici în special despre Franţa şi Germania, în parte Marea Britanie, cu siguranţă Parlamentul European şi Comisia Europeană, pentru demisia lui Berlusconi.”

Criza ne-a făcut să vedem până acum liderii Greciei şi Italiei înlocuiţi cu oameni care nu au fost aleşi în cabinet, dar care îşi cunosc bine poziţia pe la Bruxelles.

În Italia însă, cu Berlusconi plecat, reforme dureroase trebuie acum să fie puse în aplicare pentru a satisface cerinţele dure ale UE. Şi pentru prima dată de la începutul crizei, discuţiile s-ar putea îndrepta către posibilitatea ieşirii membrilor din zona euro, sau crearea unei Europe de bază, cu ţări ca Germania aflate în frunte.

Cu toate acestea, unii observatori avertizează împotriva unei astfel de strategii.

“Cred că nu este în interesul suprem al germanilor să meargă mai departe cu această atitudine de ‘oh v-aţi purtat urât, avem de gând să vă pedepsim’”, spune Gustavo Piga, profesor de economie la Universitatea din Roma.”Aceasta nu este o uniune. În Statele Unite ale Americii, în cazul în care un stat se comportă urât – imaginaţi-vă că Texasul se comportă urât – ce credeţi că are de gând să facă Obama? Va spune, “avem de gând să vă dăm cu un şut afară din Statele Unite ale Americii?” Nu, nimeni nu ar avea de gând să facă asta.”

Sentimentul crescând al unui grup euro rău şi al unui grup euro bun, nu a trecut neobservat de către ţările care se confruntă cu probleme.

Şi în timp ce este clar că cei care au cheltuit peste măsură trebuie să facă faţă acum unor măsuri de austeritate dureroase, sentimentul de a fi tratat ca un elev obraznic s-a adăugat la tensiunea în creştere din comunitatea euro.

“Dacă Italia începe acum să se “comporte bine”, ca să zic aşa, ea va expune tot mai mult Franţa, şi în special Germania, la sarcina pe care acum trebuie să şi-o asume – care este, să-şi manifeste o conducere politică nu doar pentru propriile ţări, dar şi pentru Europa ca întreg”, spune Fabrizio Maronta.

Tensiunile din zona euro nu au trecut neobservate de către pieţele financiare, care au pedepsit liderii politici pentru derapajele lor în soluţionarea situaţiei de criză. Economiile aflate în dificultate, ca Italia, sunt prinse acum într-o situaţie care nu lasă loc pentru greşeli.

Cu noile guverne care se formează acum în Grecia şi Italia, răspândirea influenţei Bruxelles-ului în interiorul Europei provoacă îngrijorare. Şi recâştigarea încrederii publice va fi o provocare vitală.

În timp ce deciziile dramatice şi schimbările au devenit importante şi rapide în ultimele săptămâni, cetăţenii au fost lăsaţi pe margine, să privească şi să se întrebe când, sau dacă vor fi consultaţi.

Italia este considerată de mulţi ca fiind un caz de test pentru întreaga zonă euro. Dacă eşuează, ar putea aduce prăbuşirea întregului sistem odată cu ea.

Întrebarea care se pune acum este dacă sau nu aceste măsuri pot avea succes sau dacă vom vedea că funcţionează la fel ca şi celelalte impuse de elita europeană şi care până acum nu au reuşit să vină cu o soluţie credibilă de salvare a monedei euro.

Sursa: RT

Comentariul meu:

Noul premier al Greciei, Lucas Papademos, a fost guvernator al Băncii Greciei şi vicepreşedinte al Băncii Centrale Europene, profesor la Universitatea Harvard şi la alte importante instituţii de învăţământ superior europene.

Mario Monti, succesorul lui Berlusconi, este fost rector al Universităţii Bocconi, fost senator şi fost preşedinte al Comisiei pentru Concurenţă şi al celei pentru Piaţa Internă din Comisia Europeană. A studiat la Universitatea Yale, cu un laureat al Premiului Nobel, James Tobin. Este creatorul Modelului Monti, care studiază comportamentul băncilor ce operează în circumstanţe de monopol. Este, de asemenea, preşedintele Comisiei Trilaterale, fondată în 1973 de David Rockeffeler şi membru al Grupului Bilderberg. E consultant pentru vestita bancă americană Goldman Sachs.

După cum se vede cei doi sunt oameni bine şcoliţi şi bine pregătiţi ai Ocultei Financiare Mondiale, reprezentând pentru ţările lor un echivalent al lui Mugur Isărescu de la noi. Prin urmare, cred că ei au fost numiţi în funcţiile lor la cererea Ocultei şi obiectivul lor principal este acela de a se asigura că aceste ţări nu vor fi salvate, ci, dimpotrivă, că se vor prăbuşi, fiind obligate să renunţe la suveranitate.  Şi aceeaşi soartă le aşteaptă şi pe celelalte state europene şi de pe glob, dacă se vor lăsa conduse de politicieni corupţi şi trădători.

Scopul final al SUA este acela de a lua resursele din Africa şi Orientul Mijlociu sub control militar, pentru a bloca creşterea economică în China şi Rusia, luând astfel întreaga Eurasie sub control, dezvăluie scriitorul şi istoricul William F. Engdahl.

Criza economiei Statelor Unite şi a sistemul dolarului, conduita politicii externe americane, sunt toate o parte a dărâmării întregii structurii a superputerii, care a fost construită după sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, susţine Engdahl.

“Nimeni de la Washington nu vrea să recunoască, la fel cum nimeni în Marea Britanie în urmă cu o sută de ani nu a vrut să admită că Imperiul Britanic se afla în declin terminal”, susţine autorul, menţionând că “Toate acestea se referă la încercarea de a menţine această singură superputere nu numai intactă, dar şi capabilă de a-şi extinde influenţa asupra restului planetei.”

William F. Engdahl crede că revoltele din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord sunt un plan anunţat pentru prima dată de George W. Bush la o reuniune G8 în 2003 şi a fost numit “Proiectul Orientului Mijlociu Extins”.

Acesta a fost plănuit pentru a ţine sub control, pentru “democratizarea” întregii lumi islamice din Afganistan în jos, prin Iran, Pakistan şi ţările producătoare de petrol din zona Golfului Persic, de-a lungul Africii de Nord până în Maroc.

“Aşa-numita ‚primăvară arabă’ a fost planificată, pre-organizată şi utilizată de instigatorii la proteste ‚spontane’, şi revolte pe Twitter în Cairo, Tunisia şi aşa mai departe”, insistă istoricul.

Engdahl dezvăluie faptul că unii dintre liderii protestelor au fost instruiţi la Belgrad, Serbia, de către activişti ai „Canvas” (Centrul pentru Acţiuni Aplicate Non-Violente şi Strategii) şi „Otpor” (o mişcare de tineret care a jucat un rol semnificativ în înlăturarea fostul preşedinte sârb Slobodan Miloşevici), organizaţii finanţate de către Departamentul de Stat american.

Engdahl enumeră două motive pentru planurile Departamentului de Stat asupra lumii islamice.

Primul motiv este vasta bogăţie aflată în mâinile liderilor din lumea arabă, fondurile suverane de investiţii şi resursele. Pe ordinea de zi – exact aşa cum a fost făcut, odată cu prăbuşirea Uniunii Sovietice în 1991 – sunt “privatizările FMI”, economia de “piaţă liberă”, şi aşa mai departe, astfel încât băncile occidentale, agenţiile financiare şi corporaţiile să poată veni aici să jefuiască.”

“Al doilea obiectiv este să militarizeze sursele de petrol, în locuri cum ar fi Libia şi aşa-numita Republică a Sudanului de Sud, care sunt în mod direct puncte strategice pentru viitoarea creştere economică a Chinei,” precizează Engdahl.

“Toate acestea se referă la controlul Eurasiei, lucru despre care Zbignew Brzezinski a vorbit în 1997, în faimoasa sa carte „The Great Chessgame” (Marele joc de şah), în special cu referire la controlul Rusiei şi Chinei, precum şi orice potenţială coeziune dintre ţările Eurasiei din punct de vedere economic şi politic”, spune el.

Iar rezultatele se văd deja – în Egipt şi Tunisia democraţia a adus deja economii slabe, în timp ce Libia, ţara cu cele mai înalte standarde de viaţă din toată Africa, înainte de bombardamentele NATO, astăzi este în ruine.

Peocuparea puterilor occidentale, în special Pentagonul, este controlul militar din regiunea cu probleme, nu restabilirea normalităţii, evaluează istoricul. Principala grijă a guvernului marionetă NTC este acordarea de importante drepturi de bază pentru NATO – ceva nemaiauzit în 42 de ani de guvernare a lui Gaddafi.

“AFRICOM [comandamentul Pentagonului din Africa] coordonează operaţiunea,” spune William F. Engdahl, menţionând că “destul de interesant [AFRICOM] a fost creat chiar după acţiunea diplomatică a Chinei în Africa din 2006, atunci când 40 de şefi de naţiuni africane au fost invitaţi la Beijing şi au fost semnate afaceri enorme privind explorarea petrolului, construirea de spitale şi infrastructură –  tot ceea ce FMI nu a făcut în Africa în ultimii 30 de ani.”

Este adevărat că Statele Unite acţionează împotriva intereselor chineze şi a securităţii lor naţionale, dar Beijingul, care obţine în jur de 300 miliarde dolari în fiecare an din venituri comerciale, pur şi simplu trebuie să investească aceşti bani undeva şi deoarece nu există pieţe suficient de mari pentru a absorbi aceşti bani – Beijingul trebuie să cumpere obligaţiuni americane – sponsorizând astfel războaiele Americii, care în mod ironic sunt îndreptate împotriva intereselor chineze.

“Pentru ‚Zeii Banilor’ de pe Wall Street, singura şansă de supravieţuire şi menţinere a dolarului este acum găsirea unor noi domenii de pradă. ‚Primăvara arabă’ este îndreptată spre acapararea şi privatizarea imensei averi a lumii arabe”, conchide Engdahl.

Dar şi viitorul zonei euro, de asemenea, pare sumbru, deoarece criza financiară elenă a fost plasată în spinarea Uniunii Europene în 2002 de către nimeni altcineva decât Goldman Sachs.Traseul banilor, afirmă Engdahl, arată că “criza din Grecia a fost programată să fie detonată la comandă de către Wall Street şi Trezoreria Statelor Unite, precum şi de Rezerva Federală, cu scopul de a-şi apăra rezerva de valută – dolarul american”.

Engdahl avertizează că SUA construieşte tot mai multe baze în jurul lumii, cum ar fi cele 17 baze noi, în cea mai mare parte ale Forţelor Aeriene, din Afganistan, pentru a fi gata de un nou război cu China sau, probabil, Rusia.

“Dată fiind istoria, mai mult decât în epoca Războiului Rece, Rusia poate juca un rol foarte constructiv şi stabilizator, ca o contrapondere la această strategie extrem de periculoasă a Orientului Mijlociu Extins, proiect al NATO şi SUA,” susţine Engdahl. “Sper că o va face.”

Sursa: RT

Un fond de un trilion de euro de „înpotmolire” – nu un fond de salvare – a fost aprobat de recentul summit UE de la Bruxelles, în timp ce Grecia a intrat tot mai mult sub tutela dubioasă a FMI, susţine analistul economic Max Keiser.

Poporul grec îşi pierde suveranitatea în favoarea Fondul Monetar Internaţional, a declarat gazda emisiunii „Keiser Report” pe Russia Today. O altă “măsură de stopare a decalajului” pentru a vindeca economia grecească bolnavă vine deja “moartă la sosire” şi nu va sprijini Atena pentru prea mult timp.

“FMI îşi asumă un rol mai mare acum în această euro-catastrofă, ceea ce înseamnă că FMI va avea în viitor o putere mult mai mare asupra acestor state individuale suverane. Va fi o austeritate mai mare pentru poporul grec. Va fi încă o cerere de salvare în termen de şase luni, vă garantez”, a spus Max Keiser pentru RT.

“Poporul grec nu mai este poporul grec. Se vor numi FMI-işti”, a adăugat el.

Datoriile Greciei vor fi pur şi simplu rostogolite, bilanţurile frauduloase fiind organizate şi operate acum de către FMI. Acest lucru poate fi cu greu numit ştergerea a 50% din datorii, subliniază Keiser.

În ceea ce priveşte creşterea fondului de salvare UE – sau Fondul European de Stabilitate Financiară (European Financial Stability Facility) – de o mie de miliarde euro, această iniţiativă va adăuga numai mai multă complexitate la economia europeană. Acelaşi lucru este valabil şi pentru creşterea cu nouă procente a rezervelor de capital ale băncilor, fonduri care Max Keiser se aşteaptă să vină de la EFSF.

O problemă a datoriei nu poate fi vindecată prin adăugarea de şi mai multe datorii, deoarece toate acestea garantează colapsul economic, subliniază Keiser. Acesta este motivul pentru care răul ar trebui să fie curmat de la rădăcină, în următoarele două luni.

Sursa: RT

“CĂTRE POPOR”

enciclică a Sfântului Sinod al Bisericii Greciei

Ierarhia Bisericii Greciei, care s-a întrunit în şedinţă ordinară pe 5-8 octombrie 2010, simte nevoia să se adreseze creştinilor săi, poporului lui Dumnezeu, dar şi fiecărui om bine intenţionat, pentru a vorbi pe limba adevărului şi a dragostei.

Zilele pe care le trăim sunt grele şi critice. Trecem ca ţară printr-o criză economică cumplită care creează multora nesiguranţă şi teamă. Nu ştim ce ne aşteaptă în ziua de mâine. Ţara noastră se pare că nu mai este liberă, ci în fapt este administrată de creditorii noştri. Ştim că mulţi dintre voi aşteptaţi de la Biserica ce vă păstoreşte să vorbească şi să ia poziţie asupra evenimentelor la care suntem martori.

Este adevărat că ceea ce se întâmplă în patria noastră este inedit şi cutremurător. Criza duhovnicească, socială şi economică merge mână în mână cu răsturnarea întregii firi. Este vorba de încercarea dezrădăcinării şi distrugerii temeiurilor multor tradiţii care până acum erau considerate de la sine înţelese pentru viaţa din spaţiul nostru. Din punct de vedere social se operează o răsturnare a datelor şi a drepturilor, desigur cu un argument evident: măsurile acestea le cer creditorii noştri. Declarăm de aceea că suntem o ţară sub ocupaţie şi că executăm poruncile conducătorilor-debitorilor noştri. Întrebarea care se naşte este dacă solicitărilor lor privesc doar chestiunile economice şi de asigurări sau vizează şi fizionomia duhovnicească şi culturală a patriei noastre.

În faţa acestei situaţii orice om raţional se întreabă: de ce nu am luat mai devreme toate aceste măsuri drastice, care astăzi sunt caracterizate drept necesare. De ce nu am schimbat la timpul lor toate aceste patogenii ale societăţii şi ale economiei pe care azi le realizăm în un mod brutal? Persoanele de pe scena politică din ţara noastră sunt, de decenii, aceiaşi. Cum au socotit atunci costul politic, ştiind că conduc ţara la catastrofă, iar azi ei se simt în siguranţă, pentru că acţionează de pe poziţia celor care dau porunci? Au loc răsturnări radicale pentru care altădată se revolta întreaga Grecie, iar azi ele se impun aproape fără împotriviri.

Criza noastră economică, în cuvinte foarte simple, se datorează diferenţei dintre producţie şi consum. Între ritmul lent al producţiei pe care îl atingem şi nivelul ridicat de viaţă cu care ne-am învăţat să trăim. Când ceea ce se consumă este mult mai mare decât ceea ce se produce, atunci balanţa economică înclină spre partea cheltuielilor. Ţara noastră, pentru a face faţă, este nevoită să se împrumute cu speranţa că balanţa perturbată se va reechilibra. Atunci când însă nu se întâmplă acest lucru şi debitorii cer returnarea împrumuturilor plus dobândă, se ajunge la criză şi la faliment. Criza economică care chinuie şi domină ţara noastră nu este însă decât vârful iceberg-ului. Este urmarea şi rodul unei alte crize, a celei duhovniceşti. Disproporţia dintre producţie şi consum prezintă însă nu doar o dimensiune economică, ci în primul rând este un fapt duhovnicesc. Este indiciul crizei duhovniceşti, care priveşte atât conducerea ţării, cât şi poporul. O conducere care nu a putut să aibă o atitudine responsabilă faţă de popor, care nu a putut sau nu a vrut să vorbească pe limba adevărului, care a promovat modele eronate, care a cultivat relaţiile clientelare, numai şi numai pentru că a avut ca scop deţinerea puterii. O conducere care în practică se vădeşte că a subminat interesele reale ale ţării şi ale poporului.

Şi pe de altă parte, un popor, adică noi, care ne-am purtat iresponsabil. Ne-am lăsat pradă bunăstării, îmbogăţirii facile şi traiului bun, ne-am dedat câştigului uşor şi înşelăciunii. Nu ne-am pus problema adevărului lucrurilor. Revendicarea arbitrară a drepturilor de către bresle şi grupuri sociale, cu o desăvârşită nepăsare faţă de coeziunea socială, au contribuit în mare măsură la situaţia de astăzi.

Esenţa crizei duhovniceşti este absenţa sensului vieţii şi încarcerarea omului în prezentul rectiliniu, adică în instinctul lui egoist. Un prezent fără viitor, fără perspectivă. Un prezent condamnat la plictis şi monotonie. Viaţa a devenit un interval de timp între două date, a naşterii şi a îngropării, cu un interval necunoscut între ele.

Într-o asemenea perspectivă, deşertăciunea se ia la întrecere cu iraţionalul şi lupta o câştigă totdeauna tragicul. Când te adresezi tinerilor şi îi întrebi: “de ce iei droguri, fiule?” şi îţi răspund: “spuneţi-mi dumneavoastră de ce să nu iau? Nu sper nimic, nu aştept nimic, singura mea bucurie este atunci când înfig injecţia şi călătoresc (în alte lumi)”; sau atunci când atragi atenţia unui tânăr că luând droguri va muri, iar el îţi răspunde cu un zâmbet tragic: “nu înţelegeţi că eu iau droguri, ca să trăiesc”, atunci înţelegi cât de incredibil de adevărate şi de potrivite în tragismul lor sunt cuvintele de mai sus. În loc deci de sens al vieţii noi am urmărit bunăstarea, traiul bun, puterea economică. Când însă nu există altă perspectivă de viaţă în afară de consum, când puterea economică şi demonstrarea ei ostentativă devine singurul mod al recunoaşterii sociale, atunci diferenţierea de restul lumii este singurul drum de viaţă, pentru că altfel,dacă nu eşti imoral, eşti prost. Aşa au gândit şi au făptuit mulţi, aşa am ajuns la diferenţierea şi de putere, dar şi de poziţie în poporul nostru. Întrebarea – dilema lui Dostoievski “libertate sau fericire?” o trăim în tot tragicul ei. Am ales bunăstarea contrafăcută şi am pierdut Libertatea persoanei noastre, am pierdut Libertatea ţării noastre. Astăzi omul în mod justificat tremură mai degrabă “oare nu cumva i se vor micşora veniturile?”, dar nu se nelinişteşte pentru deficienţele educaţiei care îi privesc pe copiii săi şi nu se îngrijorează de înjosirea persoanei umane. Aceasta deci este esenţa adevăratei crize şi sursa crizei economice pe care atât de nemilos o exploatează actualii “negustori de popoare”.

În Sinodul Ierarhiei, noi, părinţii voştri duhovniceşti, ne-am făcut autocritica, am dorit să ne confruntăm cu responsabilităţile noastre şi să cercetăm care este partea noastră de vină în prezenta criză. Ştim că uneori v-am mâhnit, v-am smintit chiar. Nu am reacţionat direct şi la momentul potrivit faţă de atitudini care v-au rănit. Negustorii distrugerii relaţiei dintre popor şi Biserica sa care îl păstoreşte au exploatat îndeajuns şi în mod pragmatic scandalurile fabricate şi au încercat să destrame încrederea dumneavoastră în Biserică.

Dorim să vă spunem că Biserica are antidotul consumului ca mod de viaţă şi acesta este asceza. Şi dacă consumul este sfârşitul, pentru că este o viaţă fără sens, asceza este drumul, pentru că conduce la o viaţă cu sens. Asceza nu este privarea de plăcere, ci îmbogăţirea vieţii cu sens. Este antrenamentul sportivului care îl conduce la competiţie şi la medalie, iar această medalie este viaţa care biruieşte moartea, viaţa care se îmbogăţeşte cu dragoste. Asceza este drumul libertăţii, împotriva sclaviei inutilului care astăzi ne înjoseşte.

Ne nelinişteşte situaţia Educaţiei noastre, pentru că sistemul educaţional actual se raportează la elev nu ca la o persoană, ci ca la un calculator electronic şi singurul lucru pe care îl face este să îl “încarce” cu materie, neinteresându-se de întreaga sa personalitate şi de aceea copiii noştri cu îndreptăţire se împotrivesc. De aceea suntem neliniştiţi în privinţa proiectului Noului Liceu care se pregăteşte. Manualele şcolare se scriu, într-adevăr, cu răspunderea guvernului, dar conţinutul lor îl vizează şi pe ultimul cetăţean grec, care aşteaptă de la Biserica sa să îi facă cunoscut cu putere şi glasul său smerit.

Înţelegem că toate parohiile noastre trebuie să devină spaţii ospitaliere pentru tinerii noştri, aşa cum sunt deja destule dintre ele, în care mulţi tineri găsesc refugiu în căutarea lor după sens şi speranţă.

Ştim că cereţi de la noi, păstorii voştri, o Biserică eroică, cu vigoare, care să aibă cuvânt profetic, cuvânt pentru tânărul contemporan, nu o Biserică secularizată, ci una sfinţită şi sfinţitoare, o Biserică liberă şi care să păstorească cu putere. O Biserică care nu se teme să ia poziţie faţă de sistemul viclean al acestei lumi, indiferent dacă împotrivirea conduce la prigoană şi martiriu.

Biserica este singurul organism care poate să stea nemijlocit alături de om şi să îl sprijine. Biserică însă suntem cu toţii şi aceasta este puterea noastră şi puterea ei. La unitatea dintre păstori şi popor ţintesc negustorii de popoare şi încearcă să o submineze. Ei ştiu că dacă vor “pierde” păstorul, cu uşurinţă se vor risipi oile şi le vor supune. Istoria ne învaţă că acolo unde Dumnezeu a fost luptat, scopul final era omul şi înjosirea lui. Întruparea lui Dumnezeu este cea mai mare recunoaştere a persoanei umane. Biserica nu se opune guvernării, ci acelora care exploatând guvernarea şi ascunzându-se în spatele puterii lucrează să vă priveze de speranţă. Aduceţi-vă aminte că pentru mulţi specialişti în economie, prezenta criză este fabricată, este o criză care urmăreşte controlul mondial de către puteri care nu sunt iubitoare de oameni.

Biserica lui Hristos are cuvânt pentru actuala situaţie, pentru că nu a încetat să fie şi trup al lumii, parte a istoriei. Nu poate să îngăduie nici nu fel de nedreptate, dar este datoare să arate disponibilitate pentru mărturisire şi martiriu. Ştim că oamenii de lângă noi suferă de foame, se află în sărăcie, se sufocă economic, deznădejdea de multe ori stăpâneşte inima lor. Cunoaştem acest lucru, pentru că prima lor oprire în căutarea speranţei este Biserica din zona lor, parohia lor. Scopul şi lupta noastră este ca fiecare parohie să devină centrul de unde activitatea pastorală a bisericii locale să îmbrăţişeze întreaga societate locală respectivă.

Decizia noastră este să creăm un observator al problemelor sociale cu scopul de a urmări îndeaproape şi de a preîntâmpina metodic problemele pe care le creează prezenta criză. Scopul nostru este să dezvoltăm lucrarea de asistenţă socială a fiecărei parohii, în aşa fel încât să nu mai existe nici măcar un om care să nu aibă o farfurie de mâncare. Cunoaşteţi şi dumneavoastră că în această privinţă Biserica realizează o lucrare uriaşă. Cunoaşteţi acest lucru, pentru că mulţi dintre dumneavoastră sprijiniţi voluntar acest efort al parohiei voastre şi îl susţineţi economic. Vă chemăm să staţi aproape fiecare de parohia voastră, ca să ne confruntăm împreună cu aceste momente grele.

Poporul nostru a trecut şi altă dată prin sărăcie şi foame, dar a îndurat şi a biruit, pentru că atunci avea perspective. Noi toţi putem să ajutăm pe unul şi unul pe mulţi. Dumnezeu nu ne-a dat duh de frică, ci de putere şi de dragoste. Cu acest duh, adunaţi-vă în jurul marii noastre familii, Biserica, scoţând la iveală greşelile noastre, căutând sensul vieţii în dragoste, vom ieşi din acest ceas greu.

Ierarhia Bisericii Greciei

Sursa: Facebook