Tag Archives: razboi

Estonia sprijină pe faţă nazismul

Nazismul este condamnat în întreaga lume, dar încă mai există surse de sprijin în unele zone ale Europei. În acest week-end, veteranii estonieni ai SS-ului nazist s-au adunat la aniversarea unei lupte cu Armata Roşie. Oraşul estonian Sinimäe a fost scena unei bătălii aprige, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, între soldaţii sovietici şi… Read More »

Ample manifestaţii populare împotriva forţelor NATO în Libia

În vreme ce mass-media occidentale, prezintă regimul lui Muammar Ghaddafi, ca fiind unul dictatorial şi criminal, care îşi masacrează proprii cetăţeni, iar forţele NATO sunt portretizate ca o forţă eliberatoare şi aducătoare de democraţie, realitatea din Libia este cu totul alta. Avioane de luptă Mirage, F16, bombardiere invizibile B-2 au efectuat până acum circa 1.500… Read More »

Dezastrul din Cipru, atentat terorist sub steag fals?

După cum s-a scris azi în presă, mai multe explozii puternice au avut loc, azi dimineaţă, la principala bază navală a armatei cipriote, aflată în sudul ţării, între oraşele Limassol şi Larnaca. Acest incident mi-a atras atenţia pentru că s-a produs într-o zi de 11, la fel ca şi prăbuşirea turnurilor gemene din New York… Read More »

Ideologia crimei benefice

Observ la americani, în cultura mass-media, concepţia conform căreia este absolut normal, benefic şi chiar amuzant să ucizi un om, atât timp cât respectivul este considerat un ticălos şi un individ care „merita să moară”.  Am auzit acest gen de replici mai ales în filmele de acţiune, dar şi indirect, ideea este promovată în jocurile… Read More »

Mareşalul Antonescu arestat de Regele Mihai la ordinul serviciului secret american O.S.S.

Regele Mihai a fost cel care a hotărât întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste şi a făcut acest lucru la ordinul OSS (Office of Strategic Services) precursorul CIA. Coordonatorul acestei acţiuni a fost comandorul Frank Wisner, care a dirijat operaţiunea, ce a purtat numele Hammerhead, în care au fost implicate 4 avioane militare de transport şi… Read More »

Din cauza radiaţiilor se nasc mai mulţi băieţi decât fete

Radiaţiile nucleare provenite de la accidentele centralelor sau de la testarea bombelor ar putea fi motivul pentru care în ultimii ani s-au născut mai mulţi băieţi decât fete. Iniţial, efectele au fost observate la nivel regional, ca în cazul exploziei de la Cernobîl, dar cercetări recente au arătat că exploziile atmosferice afectează rata natalităţii la… Read More »

Invazia extraterestră, ultima etapă a instaurării Noii Ordini Mondiale

Conform declaraţiilor lui Wernher Von Braun, inginerul german care a proiectat rachete pentru nazişti în Al Doilea Război Mondial, există 4 etape necesare instaurării dictaturii mondiale: Prima etapă este denumită “Teroarea roşie”: cetăţenii americani vor fi convinşi de guvernul lor că America are nevoie de un program de militarizare a spaţiului cosmic pentru a înfrunta inamicul, adică… Read More »

China îşi deschide bază navală în Pakistan

Pakistan şi China au finalizat un parteneriat strategic care va permite Chinei să transforme portul Gwadar în prima sa bază militară maritimă pe teritoriu străin. China are în Pakistan interese importante legate de petrol, aur, cupru şi alte materii prime. Portul Gwadar va permite Chinei să-şi protejeze interesele în Golful Persic şi va permite în… Read More »

China ajută armata Republicii Moldova

Armata Naţională din Republica Moldova a primit un lot de echipament tehnic din partea guvernului Chinei în valoare de aproximativ 7 milioane de lei moloveneşti. Lista echipamentului oferit Armatei Naţionale include unităţi de transport, grupuri sanitare şi spălătorii de campanie, staţii de purificare a apei, refrigeratoare, generatoare de energie, echipamente pentru conferinţe video, aparataj de… Read More »