Category Archives: Ştiri

Inna a cântat pe National Arena

Aseară, înainte meciului România – Franţa, care s-a desfăşurat la inaugurarea oficială a stadionului „National Arena”, a cântat Inna. Mie unul îmi place Inna, îmi place cum cântă şi sunt mândru că este apreciată atât de mult peste hotare. Dacă te uiţi pe Facebook pe pagina ei, este suficient să posteze 3 litere şi aproape… Read More »

Băsescu vrea să afle cine sunt cei care l-au filmat la Roşia Montană

Se pare că Traian Băsescu a crezut că discuţia sa de acum câteva zile din sediul Primăriei de la Roşia Montană, purtată cu un grup localnici care se opun proiectului minier, era una “off the record”. Dar, din nefericire pentru el, câţiva dintre cei prezenţi l-au filmat cu telefoanele mobile atârnate la gât, în timp… Read More »

Nicu Covaci e supărat pe ICR

Ieri, Nicu Covaci, chitaristul şi liderul legendarei trupe Phoenix, a susţinut o conferinţă de presă înaintea concertului pe care trupa îl va susţine duminică, în cadrul primei ediţii a festivalului „Arena Rock-Fest“ organizat la Bistriţa. El şi-a manifestat nemulţumirea faţă de Institutul Cultural Român, care, în opinia sa, promovează în exces muzica ţigănească peste hotare… Read More »

Gripa aviară Reloaded

Cică ne va bântui în această toamnă o nouă formă mutantă de gripă aviară, rezistentă la vaccinurile actuale. Temeri legate de reapariţia virusului mortal de gripă aviară au fost ridicate de către Naţiunile Unite, care au spus că migraţia păsărilor salbatice a readus infecţia în ţările neafectate, relatează Daily Mail în ediţia de marţi (30… Read More »

Târgul Anticarilor ediţia a 14-a

În acest week-end între 2 şi 4 septembrie va avea loc ediţia a 14-a a Târgului Anticarilor din Bucureşti. Tocmai am trecut prin Parcul Obor din faţa Primăriei Sectorului 2 şi am văzut că deja erau instalate şi frumos aliniate corturile în care expozanţii îşi vor prezenta antichităţile, fiecare cu tăbliţă pe care era afişat… Read More »

Borcea aşteaptă un copil de la Dumnezeu

Ieri, la Realitatea TV, Cristi Borcea şi proaspăta sa soţie erau asaltaţi de reporteri cu tot felul de întrebări. Mai întâi doamna Borcea-Vidican a fost întrebată cum a fost nunta, dacă i-a plăcut şi cum s-a simţit. Fireşte răspunsurile au fost, pe nerăsuflate, „frumoasă-da-foarte bine”. Apoi domnul Borcea a avut parte de o întrebare mai… Read More »

Guvernul dă subvenţii mai mici la căldură, dar la mai multe familii

Guvernul va elimina subvenţia de la bugetul de stat de 350 de milioane de lei şi o va păstra doar pe cea de 120 de milioane de lei, adică cea care reprezintă ajutoarele la încălzire pentru persoanele vulnerabile. De fapt avem de-a face aici cu o manevră ordinară pusă la cale de intelighenţia portocalie. Sub pretextul… Read More »

Bocule, tu ştii cât e o pensie în Grecia?

Aflat în judeţul Dâmboviţa, primul-ministru Emil Boc a fost luat la rost de un grup de pensionare care i-au reproşat că alocaţiile sunt mici, pensiile mici şi preţurile foarte mari. Boc a aplicat formula  băsesciană de succes, arătarea cu degetul către alte ţări europene, care chipurile ar avea probleme mai mari ca România: Vedeţi că… Read More »